Doctor în chimie, cercetător, pasionat de muzica si de mediu, Marius Matache e cunoscut, mai degrabă, ca fiind cântăreț de folk.
Make, cum îi spun prietenii, dezvoltă proiecte de cercetare pentru protecția biodiversității și a mediului, dar îi place să dea mai departe ce a învățat el, copiilor.
Îl puteți vedea prin parcul IOR din capitală, vorbind cu copiii despre plante și animale și despre efectele pe care omul le are în creșterea si dezvoltarea acestora, dar și prin liceele bucureștene, unde formează grupe de elevi cu care pornește apoi în explorare.
Marius Matache a explicat în Misiunea Verde ce îi lipseste României ca să aibă grijă de mediu și de natura pe care o are. Iar pentru implicarea lui a primit Medalia Verde.