Degradarea solului este o temă asupra căreia specialiștii încearcă să atragă tot mai mult atenția în ultima vreme. Agricultura intensivă, folosirea pesticidelor, defrișările, dar și alți factori au făcut ca solul vegetal să fie erodat într-un ritm alarmant.
La nivel global, 52% din terenurile agricole se afla într-un stadiu avansat de degradare, iar multe voci spun că, dacă rata actuala de distrugere a solului va continua, omenirea se va confrunta cu foamete.
Reuniți la Conferinta ONU COP 15, de la Abidjan, reprezentanți din 196 de țări încearcă să stabilească obiective ambițioase în lupta împotriva deșertificării si a degradării terenurilor.
În Misiunea Verde, Mona Nicolici a aflat de la profesorul doctor Leonard Ilie, de la catedra de pedologie a Universitatii de Știinte Agonomice București, care este situația în România.
În Parlamentul European preocupări pentru protejarea solului sunt actuale. Țările Uniunii trebuie să vină cu planuri specifice, pe termen lung. În România, profesorul doctor Leonard Ilie spune că autoritățile trebuie să depună mai mult efort pentru refacerea sistemului de irigații.
Foto: UNSPLASH/Red Charlie