Dezinformările despre vaccinurile anti-COVID au generat o așa-zisă mișcare a „sângelui pur”. Unii internauți au cerut înființarea unor bănci de sânge dedicate persoanelor care nu s-au vaccinat, iar doi părinți din Noua Zeelandă au refuzat o operație vitală pentru bebelușul lor de teama contaminării.
Mișcarea „sângelui pur” promovează teorii ale conspiraţiei potrivit cărora primirea unor transfuzii de la persoane vaccinate anti-COVID ar „contamina” sângele.
Compuşii vaccinurilor „nu se regăsesc în sistemul sangvin”, spun medicii de la Universitatea americană Illinois.
„Dacă sângele unei persoane vaccinate este donat uneia care nu este vaccinată, persoana care primeşte transfuzia nu devine vaccinată”, mai precizează ei.
În ciuda explicațiilor medicilor, o organizaţie cu sediul în Elveția monetizează aceste temeri și îi pune în legătură, contra cost, pe donatori nevaccinați anti-COVID cu destinatarii nevaccinaţi ai transfuziilor. Membrii asociaţiei trebuie să plătească o taxă de intrare de 50 de euro, apoi un abonament anual de 20 de euro.
Recent, părinții unui bebeluș din Noua Zeelandă au fost decăzuți temporar din drepturile părintești pentru ca cel mic să poată fi supus unei operații chirurgicale fără de care ar fi murit. Cuplul se temea că acesta va primi sânge de la un donator vaccinat.
Sursa foto: Shutterstock