Confidenţialitate

Mirel Rădoi este dorit în Arabia Saudită, din sezonul viitor

Deocamdată, Mirel Rădoi mai rămâne la cârma naționalei. FRF a confirmat că, în ciuda startului ratat în campania pentru Mondialul 2022, Mirel Rădoi este în continuare susținut la naționala de fotbal a României.

Totuși, din vară, Rădoi ar putea ajunge la Al Hilal. Presa din Arabia Saudită, citată de GSP, dezvăluie că selecționerul este pe lista conducerii clubului pentru a prelua echipa în sezonul viitor.

Al Hilal, echipă care l-a demis în iarnă pe Răzvan Lucescu, este lider în Arabia Saudită.

Echipa e condusă în prezent de brazilianul Rogério Micale care se pare că va rămâne doar până la finalul sezonului.

Mirel Rădoi a jucat la Al Hilal între 2009 și 2011.