Mircea Dobre a primit joi aviz joi favorabil din partea comisiilor de specialitate din Parlament, cu 36 voturi ”pentru” şi 10 ”împotrivă”, nicio abţinere, pentru a prelua funcţia de ministru al Turismului.
Unul dintre principalele subiecte de discuţii a fost situaţia birourilor de promovare turistică externă.
Ministerul Turismului a decis în urmă cu două luni să desfiinţeze birourile externe de promovare, motivând nereguli descoperite de Curtea de Conturi a României.
”Pentru rezolvarea acestei situaţii, voi chema corpul de control al premierului pentru închiderea acestor birouri de promovare externă. Voi cere control de la corpul de control al premierului României, să vină şi să închidem aceste birouri. Eu am spus că sunt anumite probleme. Şi pentru că sunt şi voci pro şi contro, noi o să punem acest control pe masă. Noi o să îl cerem, o să facem adresă, să facă aceste controale pe baza documentelor pe care le primim de la dânşii” a spus Dobre, la ieşirea de la audierile din comisiile de specialitate reunite din Parlament.
Patronatele din turism şi reprezentanţi ai sectorului au criticat această măsură, motivând că măsura va avea efecte negative şi că nu au existat consultări înainte.
Câţiva dintre cei opt şefi ai birourilor de promovare externă şi-au dat deja demisia, a menţionat ministrul, fără a preciza despre câte persoane este vorba.
”Vrem să vedem ce s-a întâmplat cu cheltuirea banilor publici, în primul rând ”, a afirmat Dobre, precizând că acest control va fi făcut împreună cu corpul de control al Ministerului Turismului.