Confidenţialitate

Mircea Roman și Aurel Vlad vor expune pe esplanada TNB peste 42 de lucrări de sculptură de dimensiuni monumentale

Mircea Roman și Aurel Vlad, unii dintre cei mai importanți artiști români în viață vor deschide pe 15 mai o expoziție inedită în aer liber, în fața Teatrului Național București, urmând ca timp de patru luni, pe esplanada teatrului și în sala Rotonda să fie prezentate publicului peste 42 de lucrări de sculptură, cele mai multe dintre ele având dimensiuni monumentale.

Cei doi sculptori au agreat realizarea evenimentului și au hotărât să expună lucrări abstracte – Mircea Roman, recompensat anul trecut cu a Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru sculptură, va prezenta seriile Haita și Neliniștea Mulțimii, iar Aurel Vlad va aduce în fața publicului creații diferite ca abordare, tehnică și material. Odată puse laolaltă în cadrul expoziției, lucrările vor forma o expresie unitară.