Confidenţialitate

Mircea Rednic revine la Dinamo

Este sigur – Mircea Rednic se întoarce la Dinamo după despărțirea de Petrolul.

Tehnicianul de 53 de ani s-a înțeles cu conducerea alb-roșiilor, anunță Gazeta Sporturilor, și va conduce astăzi primul antrenament din noul său mandat în Ștefan cel Mare.

Rednic și-a reziliat ieri contractul cu Petrolul, cu patru etape rămase de disputat din acest sezon, nemulțumit că șefii clubului din Ploiești ar fi negociat deja cu Mihai Teja. El îl va înlocui la Dinamo pe Flavius Stoican, care a fost contestat de galerie încă de la revenirea pe banca echipei, atunci cînd a fost adus în locul lui Teja.

Mircea Rednic a mai condus-o în două mandate pe Dinamo, care sub comanda lui a luat ultimul său titlu, în 2007, fiind aproape atunci și de calificarea în grupele Champions League.