Confidenţialitate

Mircea Rednic este oficial noul antrenor al lui Poli Iași

Tehnicianul de 57 de ani a semnat un contract valabil până la finalul sezonului și are ca obiectiv clasarea între locurile al 7-lea și al 10-lea.

Rednic a antrenat-o ultima oară pe Dinamo, de care s-a despărțit vara trecută, iar în cariera lui le-a mai pregătit pe Rapid, FCM Bacău, Vaslui, Universitatea Craiova, Alania Vladikavkaz și Khazar Lankaran în Rusia, Astra, Petrolul Ploiești, CFR Cluj, Standard Liege, Gent și Mouscron în Belgia, plus Al Nassr și Al Faisaly în fotbalul arab.

Poli Iași a fost condusă în ultimele 22 de etape de Mihai Teja și ocupă locul al 11-lea în Liga 1.

În prima etapă după pauza de iarnă, la 3 februarie, echipa moldoveană o va întâlni acasă pe FC Viitorul.