Echipa României este mai bine închegată decât cea a Franței și are la îndemână o rețetă care ar putea-o duce spre o mare surpriză, este de părere cel mai titrat antrenor român al momentului: Mircea Lucescu.
Tehnicianul lui Zenit Sankt Petersburg fost selecționer al “tricolorilor” în anii ’80, a declarat la “DolceSport” că francezii nu au mai jucat un meci oficial de multă vreme, iar în ultimele partide amicale au încercat multe formule de joc, fără să apuce să perfecționeze niciuna. Românii au în schimb câteva confruntări puternice în calificări, plus marele avantaj de nu avea nimic de pierdut.
“Franța, împinsă de la spate de suporteri, va ataca din primul minut. Românii trebuie doar să găsească un ritm care să îi avantajeze și să aștepte un moment oportun pentru a-i surprinde. Toată lumea trebuie să viseze, fiindcă astfel progresezi. Dacă trecem de grupe, apare entuziasmul și odată cu el și o organizare pozitivă”, a declarat Mircea Lucescu.
Amintim, meciul de deschidere al Euro 2016, Franța – România, se va juca vineri seară de la ora 22:00 pe cea mai mare arenă a țării gazdă – “Stade de France”, cu peste 80.000 de fani în tribune.
În Grupa A a competiției, “tricolorii” vor mai întâlni Elveția, tot la Paris, pe “Parc des Princes”, miercurea viitoare, iar ultima partidă va fi cea cu Albania, programată la 19 iunie la Lyon.