Este oficial, Mircea Lucescu nu mai este selecționerul naționalei Turciei.
Federația turcă de fotbal anunță că înțelegerea cu tehnicianul român a fost reziliată de comun acord fără să precizeze și care au fost motivele despărțirii.
La rândul lui, Mircea Lucescu a declarat pentru site-ul aceluiași for, că și-a îndeplinit misiunea de a reînnoi și întineri reprezentativa Turciei. El a precizat că a decis să plece acum, pentru a-i lăsa timp succesorului său să pregătească echipa pentru Euro 2020.
În vârstă de 73 de ani, Mircea Lucescu avea un salariu anual de două milioane 500.000 de euro, iar Federația Turcă îi va plăti o compensație de 600.000 de euro.
Antrenorul român a preluat “naționala semilunii” în august 2017, iar în 17 meciuri a bifat 4 victorii, 6 egaluri și 7 înfrângeri.
Presa din Turcia anunță că înlocuitorul lui va fi tehnicianul lui Beșiktaș, Senol Guneș, care a mai ocupat postul de selecționer la cea mai mare performanță a acestei țări: locul al 3-lea la Cupa Mondială din 2002.
În preliminariile Euro 2020, Turcia se află în grupă cu Albania, Andorra, Franța, Islanda și Moldova, iar primul meci îl va juca la 22 martie contra albanezilor, în deplasare.
Mircea Lucescu a mai antrenat în cariera să Corvinul Hunedoara, echipa națională a României, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter Milano, Galatasaray, Sahtior Donetk și Zenit Sankt-Petersburg.