După „De ce”, „O privire”, „Plus și minus” și „Învață-mă”, piese ce se vor regăsi pe primul album din carieră, MIRA lansează „Zero Absolut”, o poveste muzicală sensibilă și emoționantă despre dragoste.
Invitată în cel mai mare club din România, Clubul de Seară, deschis de la 19 la 21 pe frecvențele Europa FM, MIRA a vorbit despre acest nou single, dar și despre planurile ei din perioada următoare.
„Mă bucur foarte tare să vă dezvălui cea de-a cincea piesă de pe album. Este o poezie muzicală, i-aș zice eu și abia așteptam să o ascultați și voi. Am pregătit și versiunea acustică pe care o să v-o prezint curând”, spune MIRA.
Compus de Alex Pelin, Radu Pârvulescu, Andy Platon, Maria Voiculescu și Amadeo Chiriac, single-ul „Zero absolut” este despre puterea de a renaște din propria cenușă.
Videoclipul regizat de Ciolpan completează prin imagini mood-ul piesei și dezvăluie o altă latură a MIREI, una vulnerabilă în fața sentimentelor, dar îndeajuns de puternică să-și redescopere forța de a continua și de a lupta pentru fericire. Artista apare în mai multe ipostaze, iar una dintre ele este alături de un vultur, considerat vânătorul suprem al aerului și un simbol al luminii.