Durerile și iritațiile la nivelul gâtului pot apărea în orice perioadă a anului și pot să fie însoțite de tuse seacă, așa-numita tuse “din gât”, cauzată de iritația faringelui.
Printre simptome se numără senzația de uscăciune, răgușeala, iritația și senzația de mâncărime în interiorul gâtului.
Știați că există o legătură între gâtul iritat, tusea seacă și îmbolnăvirile mai complicate ale tractului respirator?
Cercetările medicale au arătat că gâtul iritat și tusea seacă pot fi primele semne ale atacului microbian. Virusurile și bacteriile care se dezvoltă în gât pot afecta mai apoi organismul, ajungându-se chiar și la pneumonii sau otite.
Cu toții suntem afectați la un moment dat de gâtul iritat și tusea seacă. Există mii de virusuri, bacterii și fungi care pot să se dezvolte în gât. Și practic fiecare poate determina complicații și multă suferință.
Specialiștii sunt de acord că asemenea simptome, cum sunt gâtul iritat și tusea seacă, nu trebuie ignorate.
În caz contrar, pot apărea complicații care necesită îngrijiri medicale de specialitate, tratamente mai scumpe și mai îndelungate.
Măsurile luate încă de la primele semne de gât iritat și tuse seacă și îngrijirea zilnică a gâtului ne pot ajuta să ne apărăm organismul și să evităm toate aceste neplăceri.