Atunci când dioptriile sunt mari și foarte mari – fie că vorbim de miopie, hipermetropie, astigmatism sau chiar presbiopie – rezolvarea nu mai poate veni din „șlefuirea” cu laser a corneei. Corectarea se poate realiza prin implant de cristalin: de fapt o înlocuire a cristalinului natural al ochiului cu unul intraocular artificial.
Este o procedură recomandată în cazuri de cataractă, dar care corectează și eroarea de refracție și se obține o focalizare mai clară, ce reduce nevoia de a purta ochelari de lectură sau bifocali.
Cristalinele artificiale sunt monofocale, bifocale sau multifocale – și se aleg în funcție de nevoile pacientului și de starea de sănătate a ochilor săi. Personalizarea se face pentru fiecare ochi în parte. Cristalinele multifocale sunt cele care te ajută să scapi cu adevărat de ochelari, deoarece oferă o vedere bună la apropiere, distanță, dar și intermediar.
Operația de înlocuire a cristalinului durează de obicei aproximativ 5 minute pentru fiecare ochi și se face în ambulatoriu. Fiecare ochi se operează separat, la aproximativ o săptămână, iar recuperarea este imediată – de obicei, într-o zi sau două. Ar trebui să poți reveni la muncă și să conduci din nou mașina în decurs de o săptămână de la operație, în funcție de instrucțiunile medicului. Discută cu medicul oftalmolog despre toate avantajele și dezavantajele procedurii.