Vorbim azi despre beneficiile pentru ochi ale acizilor grași Omega-3.
Ochii noștri fac ceva unic: cu ajutorul lor percepem imediat distanțele, recunoaștem obiecte și persoane, observăm împrejurimile și putem distinge culorile. Aproximativ 80% din toate informațiile din jurul nostru sunt percepute cu ajutorul vederii.
Acizii grași polinesaturați Omega-3 joacă un rol crucial în sănătatea ochilor. Fiind o componentă a celulelor vizuale și a retinei, trebuie consumați în mod regulat împreună cu alimentele potrivite, deoarece organismul nu îi poate produce singur.
Acidul gras polinesaturat DHA este cel mai important pentru sănătatea ochilor, fiind cel mai abundent acid gras din celulele vizuale, dar și din creier. Acesta joacă un rol în structura retinei, ajutând astfel la menținerea vederii normale. În timpul sarcinii, acidul gras Omega-3 DHA acționează ca un scut de protecție pentru retina copilului.
Bogați în acizi grași Omega-3 sunt, în special, peștii de apă rece, precum heringul, macroul sau somonul. Prin urmare, o cantitate de 250 mg de DHA zilnic, poate juca un rol pozitiv în menținerea vederii normale.
Pe lângă o dietă echilibrată și un consum adecvat de acizi grași Omega-3, trebuie să ținem cont și de alte sfaturi pentru a avea ochi frumoși și sănătoși.
Purtați întotdeauna ochelari de soare pentru a evita radiațiile UV directe. De asemenea, este recomandat să evitați fumul de țigară și să dormiți suficient în timpul nopții.