Confidenţialitate

Minut de reculegere în SUA pentru victimele atacurilor din 2001

Victimele atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001 sunt comemorate la New York, Washington, dar şi în alte oraşe din SUA.

Un minutul de reculegere a fost ţinut la ora 8 şi 46 de minute, marcând momentul la care primul avion deturnat de membri al-Qaida a lovit turnul nordic al World Trade Center, simbol al Americii.

Numele celor 2.977 de victime au început să fie citite în timpul ceremoniei comemorative de la Memorialul Naţional “11 septembrie” din metropolă, unde au fost prezenţi prezidenţiabilii Hillary Clinton şi Donald Trump.

Pe 11 septembrie 2001, teroriştii au deturnat 3 avioane de pasageri. Două dintre ele au lovit turnurile din New York, care s-au prăbuşit ulterior.

Un al treilea avion a căzut peste aripa vestică a Pentagonului, sediul Departamentului american al Apărării. Cel de-al patrulea avion s-a prăbuşit la Shanksville, în statul Pennsylvania, după ce pasagerii s-au luptat cu atacatorii ce intenţionau să deturneze aeronava pentru a ataca Washingtonul.

După atentate, Occidentul a declanşat un război global împotriva terorismului. Afganistanul, gazda nucleului reţelei Al-Qaida, a fost eliberat de regimul taliban, iar bazele reţelei au fost distruse. Liderul Osama ben Laden, descendent dintr-o bogată familie saudită, a fost ucis la 2 mai 2011 de un comando american, în Pakistan.

Numeroase state, între care şi România, s-au alăturat coaliţiei militare.

În locul Turnurilor Gemene din New York se ridică un nou complex, care include – pe lângă 5 blocuri turn – un Memorial şi Muzeul Naţional 11 Septembrie.