Ministrul Sănătăţii susține că, având în vedere evoluţia pandemiei de coronavirus, relaxările de restrciții pot continua pentru cei care au fost vaccinaţi.
În schimb, consideră Ioana Mihăilă, pentru persoanele neimunizate trebuie să existe restricţii, dacă numărul infecțiilor va crește semnificativ.
“Cred că, având în vedere evoluţia pandemiei, relaxările pentru vaccinaţi pot să continue şi mi se pare normal ca vaccinaţii să stea în continuare în birouri fără mască, dacă toţi cei din biroul respectiv sunt vaccinaţi. Dar, pentru persoanele nevaccinate, care sunt cele mai expuse riscului, dacă cifrele cresc semnificativ, trebuie să existe restricţii. Ce am făcut a fost să prezentăm, de fapt, în coaliţie măsuri care au funcţionat în alte state. Acestea au fost ipoteze de lucru, nu s-a luat încă o decizie, urmează ca săptămâna viitoare să reluăm fiecare dintre aceste măsuri şi să vedem care vor fi considerate oportune”, a spus ministrul, la postul B1 Tv.
”În acest moment, lucrurile încă arată bine, dar numărul cazurilor de infecţie cu Covid este în creştere. Săptămâna aceasta, am primit o estimare, un raport de la INSP, unde au fost prezentate patru scenarii, în funcţie de rapiditatea cu care creşterea cazurilor se poate instala. În scenariul cel mai pesimist, aşa cum a declarat şi colonelul [Valeriu] Gheorghţă, ne putem aştepta la o creştere rapidă a cazurilor, ajungând, până în 15 septembrie, să avem peste 1.500 de cazuri pe zi. Raportul INSP calculează şi nevoile de resurse în ceea ce priveşte numărul paturilor şi se estimează că, în plin val patru pandemic, s-ar putea să fie nevoie de 500 şi ceva de paturi de ATI. Astea sunt estimări, urmează să vedem ce se întâmplă şi depinde cum ne vaccinăm de acum încolo”, a mai declarat Ioana Mihăilă.
Potrivit Ioanei Mihăilă, se doreşte ca medicii de familie să se implice mai mult în campania de vaccinare împotriva Covid, prin facilitarea vaccinării la domiciliul pacientului, activitate care ar urma să fie plătită mai mult.
“Avem în lucru o campanie prin care ţintim să implicăm mai mult medicii de familie, atât a-i face mai abili în comunicarea directă cu pacienţii, cât şi a le facilita inclusiv vaccinarea la domiciliul pacientului şi urmează, probabil săptămâna viitoare, să promovăm o ordonanţă de urgenţă prin care să stabilim şi un tarif mai mare pentru vaccinarea la domiciliu. Şi, de asemenea, definim acest serviciu de vaccinare în ambulatoriile spitalelor. Astfel putem să fim mai aproape şi să facem vaccinarea mai facilă pentru acele persoane care se află la risc mai mare, şi anume pacienţii cronici care se prezintă în mod obişnuit în ambulatoriu”, a mai declarat șefa Ministerului Sănătății.
Întrebată unde va lovi mai tare valul patru al pandemiei, Ioana Mihăilă a opinat că probabil în comunităţile cu o rată scăzută a vaccinării.
“Avem acorduri semnate cu Comisia Europeană pentru noi doze de vaccin, dacă ele vor fi necesare, vorbim de doza a treia, vorbim de anii 2022, 2023, acorduri care sunt făcute cu mult în beneficiul statelor membre, în sensul că aceste vaccinuri vor fi adaptate cu noile tulpini. Dozele, chiar dacă sunt cumva agreate de pe acum, contractul va veni pentru noi doze cu noi tulpini”, a conchis ministrul.