Confidenţialitate

Ministrul Transporturilor: Anul acesta ar putea fi gata 6-7 loturi din Autostrada A7. „Trebuie să recuperăm decalaje” | AUDIO

Mica Unire ne prinde și anul acesta fără Autostrada Moldovei. Cu puțin noroc, în 2024 ar putea fi gata 6 sau chiar 7 loturi din Autostrada A7, estimează șeful de la Transporturi. Unirea Munteniei cu Moldova prin autostradă pare să prindă contur după 3 decenii, cu bani europeni.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Nicolae Ciucă: Am deblocat și se avansează rapid pentru ca Moldova să aibă autostrăzi

Autostrada Moldovei, A7, este făcută cu bani europeni din Planul de Redresare și Reziliență. De la Iași, co-președintele coaliției de guvernare Nicolae Ciucă anunță și o unire prin autostrăzi. Cu dată incertă.

„Am deblocat și se avansează rapid pentru ca Moldova să aibă autostrăzi. / În țară se lucrează la alte proiecte mari de infrastructură, care au ca obiectiv final unirea tuturor provinciilor istorice printr-o rețea modernă de infrastructură”, a spus Nicolae Ciucă.

Sorin Grindeanu estimează că anul acesta ar putea fi gata 6-7 loturi din Autostrada A7: „Trebuie să recuperăm decalaje”

Sunt 13 loturi, iar ministrul Transporturilor estimează că în 2024 ar putea fi gata 6, poate 7 loturi, deși doar patru au termen oficial de finalizare anul acesta.

„Spre deosebire de alte țări europene, care au deja infrastructura rutieră pusă la punct, România nu are. Știm cu toții acest lucru. / Trebuie să recuperăm decalaje. Noi nu avem… Avem… De abia în noiembrie am atins prima mie de kilometri de autostradă în România”, a spus ministrul Transporturilor.

Datele de la Transporturi arată că se lucrează pe toate tronsoanele de la Ploiești până la Pașcani.

Ce tronsoane ar putea fi gata

Din autostrada Ploiești – Buzău A7 Lotul 1 Dumbrava (A3) – Mizil: 21 de kilometri, și lotul 2 Mizil – Pietroasele (puțin peste 28 de kilometri), iar din autostrada Buzău – Focșani – A7- lotul 1 Buzău – Vadu Pașii: 4,6 kilometri, respectiv lotul 4, Mândrești Munteni – Focșani Nord – aproape 11 kilometri.

Sorin Grindeanu, la finalul anului 2023: Cât sunt eu ministrul Transporturilor și nu avem o autostradă cap-coadă, nu sunt de acord ca oamenii să plătească taxe

Ce spunea șeful de la Transporturi înainte de sfârșitul lui 2023: nu se vor pune taxe pe autostrăzile care nu sunt încă gata cap-coadă.

„Legat de tarifare… Da, este bornă în PNRR să analizăm acest lucru, dar eu vă spun că atât timp cât sunt ministrul Transporturilor și stau pe acest scaun și nu avem închisă o autostradă cap-coadă – de exemplu, de la Nădlac la Constanța – nu o să fiu de acord vreodată să se plătească aceste lucruri. Eu cred că este nerezonabil să cerem bani oamenilor”, a mai spus Sorin Grindeanu.

Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Citește și: Unde merg politicienii de Ziua Unirii Principatelor Române. Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu nu vor părăsi Capitala | AUDIO