Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a anunțat, miercuri, care sunt sporturile care se vor relua începând cu 15 mai. Acesta a precizat că Liga I s-ar putea relua începând cu 15 iunie, după ce echipele vor fi în cantonament timp de patru săptămâni.
Ionuţ Stroe a punctat că este vorba doar despre întoarcerea la antrenamente individuale, în aer liber, nu despre reînceperea competiţiilor. Sporturile în sală, cele de contact sau în grup nu vor porni pentru că reprezintă un risc major de îmbolnăvire a sportivilor şi a tuturor celor implicaţi.
Sporturile care se vor relua începând cu 15 mai sunt: „aeronautică, alpinism, atletism, probe de alergare, aruncare a ciocanului, suliţei, discului, greutăţi, automobilism, caiac, canotaj, ciclism, echitaţie, golf, motociclism, tenis proba de simplu, yachting, windsurfing, bărci cu vele si pregătirea fizică generală, precum exerciţii în aer liber, individual”.
Ionuţ Stroe a anunţat că pe terenurile de antrenamente este obligatorie păstrarea distanţării sociale, în pauze sportivii trebuie să păstreze o distanţă de până la 5 metri între ei, în timp ce în regim de activitate aceasta trebuie să fie de 6 metri.
Pe terenurile de tenis vor avea voie doar trei persoane, copiii de mingi nu vor fi lăsaţi, iar fiecare tenismen va avea mingile lui, astfel încât să reducă riscul de infectare.
În ceea ce priveşte fotbalul, Minstrul Sportului a precizat că a studiat cel puţin 10 modele ale ţărilor din Europa. Cluburile trebuie să testeze de trei ori jucătorii, la începutul carantinei, în ziua a 7-a şi în ziua a 14-a. În plus, Ionuţ Stroe a spus că la finalul carantinei de 14 zile, jucătorii trebuie să rămână în continuare în cantonament la baza sportivă a cluburilor.
„Nu văd în momentul de faţă niciun fel de motiv în a dramatiza că vor sta în cantonament 3 sau 4 săptămâni. Ei au spus că au nevoie de 4 săptămâni în regim de cantonament pentru a fi apţi din punct de vedere fizic pentru a relua competiţia”, a declarat Ionuț Stroe.
Întrebat când crede că va fi reluată Liga I, acesta a răspuns: „Dacă am făcut referire la o lună de pregătire, după care o lună de competiții, hai să o gândim în felul acesta”.
UEFA a cerut tuturor federaţiilor naţionale ca până la data de 25 de mai să anunţe dacă vor relua sau nu competiţiile.
„Cred că sportul poate fi reluat, dar hai să avem răbdare. Nu poate UEFA să condiţioneze un Guvern, dar cred că până la data de 25 mai vom ştii dacă vom putea relua competiţiile”, a mai spus Stroe.