Concluzii ale ministrului Tineretului și Sportului după rezultatele românilor la Jocurile Olimpice de iarnă: Eduard Novak spune că e frustrat că sportivii și copiii de la noi nu au aceleași șanse precum cei din alte țări.
Cel mai bun rezultat obținut de România a fost locul 9 în proba de sanie – ștefetă echipe.
Rezultatele obținute de cei 22 de sportivi români care au făcut deplasarea în Beijing au fost pe măsura condiţiilor de pregătire pe care le-au avut, dar şi a strategiei de până acum, scrie pe Facebook ministrul Eduard Novak.
El consideră că țările care au reuşit să câştige medalii au avut o strategie pentru acele sporturi, în ceea ce priveşte infrastructura, dar şi dezvoltarea sportului. A dat exemplul Chinei, care a devenit o forţă şi în sporturile de iarnă.
„Dacă în următorii 4 ani reuşim investiţii în infrastructură şi antrenori, cu siguranţă în următorii 10-20 de ani vom avea şi rezultate semnificative”, spune ministrul Sportului, care a mers și el în Beijing.
Cel mai bun rezultat al României la Jocurile Olimpice, locul 9 ocupat în proba de sanie – ştafetă echipe a fost obținut de Raluca Nicoleta Strămăturaru, Valentin Creţu, Vasile Marian Gîtlan şi Darius Lucian Şerban.
Autor: Ani Sandu
Sursa foto: COSR / Cristian Nistor