Ministrul Sănătăţii susține că măsurile de precauție trebuie menținute și după data de 15 mai, momentul când va fi ridicată starea de urgență, întrucât “chiar dacă va fi o perioadă de scădere a numărului de cazuri, va mai exista o transmitere în comunitate, mică, dar va exista, nu va dispărea deodată”.
“Data de 14 este ultima zi în care mai suntem în stare de urgență, de la prelungirea decretului prezidențial. Exista posibilitatea ca, după 15 [mai – n. red.] să avem o prelungire a stării de urgență sau o altă măsură administrativă, o stare de alertă sau o stare de risc crescut epidemic. În acest moment, la nivelul ţării noastre suntem pe acea pantă ascendentă spre platou. După cum specifica astăzi [luni] şi Centrul European de Control al Bolilor, în Europa sunt 4 ţări care sunt spre stabilizare, [anume] Polonia, România, Anglia şi Suedia, Bulgaria care este încă într-un număr crescut de cazuri, celelalte state având o oarecare scădere a numărului de cazuri. Suntem, de o săptămână, pe un platou. Dacă la început a fost în dinţi de fierăstrău, acum suntem pe un platou înspre stabilizare, fără a avea un număr scăzut de cazuri, dar avem un număr constant. Rămâne o perioadă de o săptămână în care să putem face o evaluare, să observăm că acest număr nu crește”, a explicat Nelu Tătaru, la televiziunea publică.
Ministrul și-a exprimat speranța că vârful epidemiei va fi atins spre sfârșitul acestei săptămâni.
“[Oamenii] au fost înțelegători și pentru acest lucru le mulțumesc. Și sărbătorile pascale și zilele de 1, 2 și 3 mai au fost respectate prin prisma stării de urgență, în care nu am avut excese (…) Am putut observa o respectare a regulilor de izolare voluntară și distanțare socială. Tocmai de aceea putem vorbi de o relaxare după 15 mai (…) Rămân la acea indicaţie de precauţie tocmai prin faptul că, în ultimele evaluări în teritoriu, am putut vedea şi focarele care sunt în desfăşurare, multe dintre ele, majoritatea, în personalul medical, în personalul instituţionalizat şi în persoanele instituţionalizate. Acestea sunt focare trebuie reevaluate, izolate și observate. Dacă noi reuşim să controlăm aceste focare, nemaiavând o transmitere în comunitate, transmiterea în comunitate putându-se realiza doar prin nerespectarea regulilor în zilele de 1, 2 şi 3 mai, atunci putem merge spre o scădere a numărului de cazuri noi. E adevărat, vom avea în următoarea perioadă și decese noi înregistrate și cazuri de Terapie Intensivă”, a adăugat Nelu Tătaru.
Autoritățile mizează pe bunul simţ al cetățenilor în respectarea regulilor de distanţare socială după data de 15 mai.
Portul măștii de protecție facială va deveni obligatorie în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun, a amintit Nelu Tătaru.
Sse discută despre un necesar de 100 de milioane de măști de protecție care se vor afla pe piață, dar autoritățile vor distribui unele pentru persoanele fără posibilități materiale.
Ministrul nu se așteaptă la un preț mai mare al măștilor.
“Noi trebuie să realizăm că, în această perioadă, chiar dacă va fi o perioadă de scădere a numărului de cazuri, va mai exista o transmitere în comunitate, mică, dar va exista, nu va dispărea deodată. (…) Nu va mai fi la amploarea la care am trăit-o, dar va urma o perioadă de câteva luni în care aceste transmiteri se vor face”, a avertizat ministrul.
Potrivit lui, dacă nu vor apărea focare după prima relaxare restricțiilor, se va putea decide extinderea acestora.
“Trebuie să înţelegem că este o primă etapă de relaxare după o perioadă lungă în care atât răbdarea, cât şi conştiinciozitatea noastră a fost pusă la încercare. A fost un moment prin care am trecut împreună, a fost un moment pe care l-am gestionat bine împreună cu populaţia, rămâne să nu stricăm acum la urmă ce am realizat până acuma şi să ne gândim că ce facem acum va cântări foarte mult în ce se va întâmpla după această vară”, a susţinut Nelu Tătaru.