Confidenţialitate

Ministrul Tătaru: Nu ne grăbim cu o decizie privind redeschiderea şcolilor

Ministrul Sănătăţii susține că autorităţile nu se vor grăbi să ia o decizie în privința redeschiderii şcolilor după ridicarea stării de urgență.

Nelu Tătaru a declarat, pentru ziarul Libertatea, că hotărârile vor depinde de evoluţia epidemiei în perioada următoare.

”Un sfert din toţi cei bolnavi de COVID-19 sunt în Suceava şi avem datoria să evităm naşterea unor noi focare. De aceea nu ne grăbim cu o decizie legată de şcoli. (…) Am vorbit chiar sâmbătă în Franţa, care a redeschis parţial şcolile, şi au apărut deja cazuri de infectare şi în rândul copiilor, şi în cel al cadrelor didactice. Primele semne după redeschidere nu sunt încurajatoare. Vom vedea”, a precizat ministrul.

Premierul a susținut, joi, că decizia de redeschidere a şcolilor va fi luată în funcţie de contextul epidemiologic şi de capacitatea de a reduce la maxim orice risc de îmbolnăvire a copiilor.

Atât Ludovic Orban, cât și ministrul Educației, Monica Anisie, au dat asigurări că anul şcolar va fi încheiat, iar elevii din anii terminali vor putea susţine examenele finale.