Ministrul Sănătăţii este așteptat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la “Ora Guvernului”.
Decizia a fost luată săptămâna trecută în şedinţa Biroului permanent, la solicitarea grupului parlamentar al deputaţilor Uniunii Salvați România.
Nelu Tătaru ar urma să le prezinte aleșilor măsurile luate în lupta împotriva noului coronavirus.
Testarea la nivel național ar urma să se facă după 1 iunie, în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății.
Numărul de persoane testate va fi stabilit în funcție de evoluția epidemiei în România până la acel moment, dar se va ține cont de focarele existente.
“Noi avem o testare pe care o facem, în colaborare cu Institutul Național pentru Sănătate Publică și Centrul Naționalt pentru Controlul Bolilor Transmisibile. Dar o să o facem cam la trei luni de la debutul pandemiei, pentru a evalua atât starea imunizării populației cât și cea a evoluției ulterioare. Va începe după 1 iunie. Noi trebuie să vedem când s-ar termină pandemia, sau prima etapă a ei. Fiindcă, deocamdată nu coborâm. Astăzi avem 331 de cazuri, dar în conteztul în care ieri a fost sâmbătă și testările sunt mai puține. Facem evaluarea în funcție de numărul de cazuri din acel moment. Bugetul depinde și de testele care ar putea fi serologice, sau și moleculare. În funcție și de zone. Unele cu focar mare, altele cu focar mic. O să testăm voluntarii, dar pe care îi căutam în anumite focare”, a explicat ministrul.
- Ministrul Nelu Tătaru, în dialog cu Liliana Nicolae