Confidenţialitate

Ministrul Stroe: Organizatorii de competiţii şi cluburile vor trebui să plătească testarea sportivilor | AUDIO

Într-0 conferință online, ministrul Tineretului şi Sportului a anunțat că, după relaxarea restricţiilor impuse pe perioada stării de urgență, toţi sportivii vor fi testaţi pentru SARS-CoV-2 înaintea intrării în cantonament.

Totodată, organizatorii de competiţii şi cluburile vor trebui să găsească sursele de finanţare pentru a susţine această acţiune.

“Orice fel de formă de pregătire, orice fel de competiţie nu va demara fără o testare, care probabil se va repeta. Toate stagiile de pregătire vor debuta cu această testare, periodic va fi repetată şi cu siguranţă este o condiţie pe care am discutat-o deja cu Ministerul Sănătăţii pentru desfăşurarea acestor pregătiri şi competiţii. Organizatorii de competiţii şi cluburile vor trebui să găsească sursele de finanţare pentru a susţine aceste testări. Capacitatea noastră de testare este una limitată şi sunt situaţii în care nu putem testa zilnic toţi medicii care sunt în spitale pentru a se lupta cu coronavirusul”, a declarat Ionuţ Stroe, care a dat asigurări că finanțatorii din sport nu au făcut presiuni asupra sa pentru reluarea competițiilor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Un sportiv testat pozitiv cu noul coronavirus va duce la blocarea competiţiei în care evoluează.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Dacă ne vom întâlni cu situaţia infectării unui sportiv, în mod clar şi limpede, trebuie toată lumea să înţeleagă că pune în pericol sănătatea colegilor şi adversarilor şi, practic, un sportiv infectat, cel puţin în zona sporturilor de echipă, pune în pericol şi blochează întreaga competiţie. De asta, măsurile sunt drastice, sunt bine definite şi articulate. Nu vrem să ajungem în această situaţie şi trebuie să punem sănătatea sportivilor înaintea oricăror motive de competiţii, trofee, medalii, performanţe, audienţe. Un sportiv infectat înseamnă blocarea competiţiei în care se găseşte. Nu putem desfăşura competiţii cu echipe carantinate sau sportivi carantinaţi, unii sănătoşi şi alţii infectaţi”, a explicat Ionuț Stroe.

Ministrul nu a putut oferi o dată la care se pot relua competiţiile de echipă, nici pentru reluarea antrenamentelor colective.

Întrebat despre posibilitatea ca Federația Română de Fotbal să dea în judecată guvernul pentru pierderile suferite în această perioadă, Ionuț Stroe a declarat că are o relație “corectă” cu actuala conducerea a FRF, care a manifestat înțelegere dată fiind situația actuală, și nu crede că s-ar putea ajunge la această situație.

“Trăim într-o societate democratică și oricine se poate adresa instanțelor dacă se simte lezat în drepturi sau in înterese (…) Sunt legi care descriu, ca oriunde în lume, modul în care trebuie să ne comportăm și să gestionăm această criză care a pus în pericol sănătatea publică”, a opinat ministrul.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.