Confidenţialitate

Ministrul Sănătății vrea centre ambulatorii de pediatrie în spitale. „Replicăm un model pe care l-am folosit în timpul pandemiei” | AUDIO

În plin sezon al virozelor, cu spitalele aglomerate de infecții respiratorii acute mai ales în rândul copiilor, ministrul Sănătății vrea centre ambulatorii de pediatrie în spitale. Alexandru Rafila crede că această măsură, aplicată și în pandemie, ar scădea din presiunea de pe camerele de gardă.

Medicii atrăgeau atenția de săptămâna trecută că este o creștere neobișnuită a numărului de viroze.

Întrucât România se află în plin sezon al virozelor, ministrul Sănătăţii le cere directorilor de spitale să creeze ambulatorii de specialitate, mai ales pentru copii.

În lipsa acestor centre ambulatorii, camerele de gardă se supra-aglomerează.

Alexandru Rafila spune că doar o mică parte dintre copii necesită internarea. Ministrul Sănătății, la postul de televiziune B1:

„Replicăm dacă vreți un model pe care l-am folosit în timpul pandemiei și să vedem dacă reușim, împreună cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care ar trebui să finanțeze astfel de servicii, să organizăm ambulatorii de specialitate care să funcționeze în program prelungit, inclusiv în weekend, măcar sâmbăta să funcționeze.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sfatul ministrului este ca părinţii să nu îşi trimită în colectivitate copiii cu simptome de boală şi să se adreseze mai întâi medicului de familie.

În ultima perioadă, mulți medici au atras atenția asupra numărului în creșrtere de viroze mai ales în rândul copiilor. Medicul pediatru Mihai Craiu de la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului:

„Spre deosebire de anul trecut este o pondere semnificativ mai mare a grupei de vârstă copiii și mai ales copii foarte mici, din aceștia de grădiniță și sugari. Impactul asupra comunității e important, acești copii de grădiniță, unii dintre ei au acasă frații mai mici. Întrebare e cât poate să ducă sistemul medical românesc, așa cum este el, o supraaglomerare de cazuri mai ales la aceste vârste fragile.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Aproape 80.000 de infecții respiratorii acute au fost înregistrare într-o singură săptămănă, anunța recent institutul național de sănătate publică. Numărul e aproape dublu față de aceeași perioadă a anului trecut.

Citește și: Tot mai mulți oameni ajung la spital cu viroze grave. Tulpinile mai agresive și imunitatea scăzută pe fond de stres sunt factorii principali, spune Beatrice Mahler