Confidenţialitate

Ministrul Sănătății: SUA au transmis că au o soluție privind imunoglobulina

Ministerul Sănătății urmează să centralizeze propunerile cu privire la aprovizionarea cu imunoglobulina primite după activarea de către România a Mecanismului european de protecție civilă, dar și a celui NATO.

Ministrul Sorina Pintea a precizat că Statele Unite au transmis că au o soluție.

„Sunt 70 de state care au achiesat la sistemul acesta de mecanism şi care caută soluţii. Probabil ne vor oferi şi soluţii. Statele Unite au spus că au o soluţie, dar, repet, le centralizăm şi vedem”, a afirmat Pintea, după o întâlnire cu reprezentanţii celor cinci mari producători de imunoglobulină din Europa.

Ministrul a mai spus că există imunoglobulină pe stoc și în Europa.

Sorina Pintea a adăugat că se va găsi o rezolvare a problemei.

Întrebată ce s-a întâmplat cu semnalul primit din partea Austriei privind imunoglobulina, Sorina Pintea a răspuns: „Aşteptăm veşti şi de la alte state şi apoi vom face o centralizare, continuă discuţiile cu toată lumea”.

Totodată, întrebată dacă va fi introdusă taxa clawback, ea a afirmat: „Încă nu, negociem”.