Nelu Tătaru a declarat, joi, că speră ca, în perioada următoare, numărul locurilor la Terapie Intensivă să crească la 1500 de paturi, față de 1200, câte sunt asigurate în prezent pentru bolnavii de COVID-19.
Pentru regiunea de Sud-Est a țării, vor fi disponibile încă 33 de locuri, a spus ministrul Nelu Tătaru, după ce a vizitat Spitalul Județean de Urgență din Constanța.
„La Spitalul Județean vom avea o extensie de 14 paturi de terapie intensivă, la Spitalul de Pneumoftiziologie încă 12 paturi și la Spitalul din Mangalia încă 7 paturi, deci pentru regiunea de Sud-Est o extensie de 33 de paturi pe care să le avem ca rezervă în perioada următoare, în funcție de evoluție.”
În privința spitalului modular din Constanța, ministrul Sănătății spune că vor fi înlocuite corturile cu containere și că va verifica personal condițiile pentru pacienți:
„Avem confirmarea că până la jumătatea lunii noiembrie să avem transmiterea pe modular și nu pe cort. În acest moment sunt anumite condiții, eu merg acolo să văd aceste condiții.