Ministrul Sănătății – Alexandru Rafila – a fost invitatul Ioanei Ene Dogioiu în emisiunea „Piața Victoriei” de joi seara. Protocoalele pentru bolnavii terminali nu aduc în discuție metoda de provocare a decesului, subliniază Alexandru Rafila la Europa FM: „Nu numai că nu discutăm despre eutanasie, dar nici măcar nu ne punem problema în vreun fel sau altul să aducem în dezbatere acest lucru în cadrul acestor consultări”. Ministrul Sănătății mai spune că „Înainte să le dezbatem, să le adoptăm trebuie să existe acceptanța socială a acestei dezbateri și a unei nevoi pe care trebuie să o legiferăm prin acte normative”. Mai mult, Alexandru Rafila adaugă că „Discutăm despre administrarea medicamentelor inutile, adică este inutil să administrezi un medicament pentru că el nu poate să schimbe sau să îmbunătățească, să readucă starea de sănătate”. Ce spune ministrul Sănătății despre formularul DNR: „Aici sunt considerente de natură etică, religioasă. Sunt multe lucruri care sunt de reglat”.
Alexandru Rafila: Nu discutăm despre eutanasie
Ioana Ene Dogioiu: Spuneați că lucrați la protocoale pentru bolnavul terminal. Știu că ați început și o dezbatere pe acest subiect pentru clarificarea acestei chestiuni. Unde sunteți cu dezbaterea și ce vreți să faceți?
Alexandru Rafila: „Este vorba, în primul rând, despre înțelegerea importanței problemei și de înțelegerea problemei care este realitatea, despre ce discutăm de fapt. Au existat în spațiul public fie poziții, fie în zona de mass-media… au existat, am văzut câteva articole în care se spunea că vrem să discutăm despre eutanasie.
Nu numai că nu discutăm despre eutanasie, dar nici măcar nu ne punem problema în vreun fel sau altul să aducem în dezbatere acest lucru în cadrul acestor consultări. Dar în cadrul acestor consultări facem această precizare de la început încât oamenii să înțeleagă despre ce este vorba”.
Alexandru Rafila: „Înainte să le dezbatem, să le adoptăm trebuie să existe acceptanța socială a acestei dezbateri și a unei nevoi pe care trebuie să o legiferăm prin acte normative”
Ioana Ene Dogioiu: Despre ce este vorba?
Alexandru Rafila: „Aș vrea să vă spun cu cine vrem să ne consultăm și cu cine am început consultările. Am luat legătura cu secretariatul de stat pentru culte, încât să putem să avem o discuție cu cultele reprezentative și interesate din România care doresc să participe”.
Ioana Ene Dogioiu: Urmează să discutați sau a fost?
Alexandru Rafila: „Ne-am întâlnit deja cu reprezentanți ai cultelor, cu organizații relevante de pacienți, cu membri ai societăților profesionale medicale implicate în îngrijirea pacienților terminali și întâi vom avea întâlniri secvențiale, după care o să facem un grup comun de lucru, iar protocoalele care există în alte țări – deja există, sunt implementate în Franța – să poată să fie adoptate și în România. Dar înainte să le dezbatem, să le adoptăm trebuie să existe acceptanța socială a acestei dezbateri și a unei nevoi pe care trebuie să o legiferăm prin acte normative, să vedem de ce nivel”.
Alexandru Rafila: „Discutăm despre administrarea medicamentelor inutile, adică este inutil să administrezi un medicament pentru că el nu poate să schimbe sau să îmbunătățească, să readucă starea de sănătate”
Alexandru Rafila: „Aceste îngrijiri ale pacientului terminal nu se referă la altceva – și am avut o dezbatere la care a participat și domnul profesorul Săndesc, care este președintele Comisiei de Specialitate a Ministerului Sănătății și un ATI-ist reputat din Timișoara – aici discutăm despre administrarea medicamentelor inutile, adică este inutil să administrezi un medicament pentru că el nu poate să schimbe sau să îmbunătățească, să readucă starea de sănătate…”.
Ioana Ene Dogioiu: Acea îndârjire terapeutică de care vorbește legea franceză…
Alexandru Rafila: „Îndârjirea terapeutică, dar lucrurile trebuie explicate mai întâi. Și un lucru care ne lipsește – și aici, paradoxal, eu o resimt ca pe cea mai dificilă sarcină pe care o avem, pentru că aici nu mai e o problemă legată de o decizie administrativă – este o chestiune legată de ceea ce simte omul și modul în care este întâmpinat pacientul în spital, familia pacientului, cum discuți cu pacientul, cum discuți cu familia lui, despre empatie… Lucrurile acestea nu se pot legifera, lucrurile acestea trebuie dobândite printr-un sistem de educație”.
Alexandru Rafila, despre îndârjirea terapeutică: „Cred că lucrul cel mai important este comunicarea cu familia, pentru că familia trebuie să înțeleagă exact situația în care este pacientul”
Ioana Ene Dogioiu: Cine stabilește că îndârjirea terapeutică trebuie să înceteze și că o anumită substanță nu mai are niciun efect? În Franța există o comisie de medici care se ocupă cu asta, prin lege. La noi cine ar stabili?
Alexandru Rafila: „Probabil că tot așa, o să existe o astfel de comisie, dar cred că lucrul cel mai important este comunicarea cu familia, pentru că familia trebuie să înțeleagă exact situația în care este pacientul. Comunicarea să știți că nu trebuie făcută doar în faza terminală a unei boli, ea trebuie făcută sistematic încât starea de sănătate sau starea de boală, evoluția pacientului favorabilă sau nefavorabilă să fie cunoscută permanent de familie și de pacient atât timp cât el este conștient, pentru că altfel nu putem să facem absolut nimic. Apropo de oricâte comisii ai avea care stabilesc, de exemplu, că îndârjirea terapeutică trebuie să înceteze – nu poți să faci lucrul acesta decât dacă este o accpetare din partea pacientului, respectiv a familiei lui”.
Alexandru Rafila, despre formularul DNR (Do not resuscitate): „Aici sunt considerente de natură etică, religioasă. Sunt multe lucruri care sunt de reglat”
Ioana Ene Dogioiu: Vă gândiți să introduceți și formulare DNR (Do not resuscitate)?
Alexandru Rafila: „Există astfel de formulare. Eu nu aș vrea să fim așa de avangardiști”.
Ioana Ene Dogioiu: În Statele Unite se practică de foarte mult asta.
Alexandru Rafila: „Am înțeles. Sunt multe lucruri care se practică în Statele Unite”.
Ioana Ene Dogioiu: Asta mută povara de pe familie în sensul în care este decizia pacientului însuși și nu mai trebuie familia să spună „Da” sau „Nu”.
Alexandru Rafila: „Eu am înțeles, dar aici sunt considerente de natură etică, religioasă. Sunt multe lucruri care sunt de reglat și nu aș vrea să fim așa de avangardiști în dialogul pe care îl avem acum încât să generăm deja o dezbatere în spațiul public care să genereze foarte multe fake news. Prefer să fac așa cum v-am spus, să consult principalii actori care considerăm noi – biserica, asociațiile de pacienți…”.
Ioana Ene Dogioiu: Ca să înțeleagă lumea – este vorba despre acel formular pe care pacientul îl semnează dacă dorește sau nu să fie resuscitat în caz de nevoie de resuscitare. Și atunci dacă semnează că „Nu”, medicul nu are voie să-l resusciteze.
Alexandru Rafila: „El nu se referă, însă, în cazul unui accident un pacient care are șanse să-și revină dacă este resuscitat, el trebuie resuscitat”.
Ioana Ene Dogioiu: Sigur. Eram în contextul bolilor terminale nu eram în contextul oamenilor perfect sănătoși cărora li se întâmplă ceva.
Alexandru Rafila: „E importantă precizarea ca să nu existe…”.
Ministrul Sănătății, despre serviciile de paliație și proiectul PAL-PLAN
Ioana Ene Dogioiu: Și ce s-ar întâmpla? Să zicem că familia își dă acordul, a fost informată, înțelege, a văzut degradarea…
Alexandru Rafila: „Cu o comisie de profesioniști – nu trebuie să fie decizia unui singur medic, ea trebuie luată de o comisie”.
Ioana Ene Dogioiu: Și unde ar fi transportat, transferat acel pacient?
Alexandru Rafila: „Ce încercăm să facem… Acum mai ales că chiar azi suntem beneficiarii unei Ordonanțe de Urgență care a fost adoptată în ultima ședință a Guvernului, dezvoltăm serviciile de paliație foarte mult. În România avem nevoie de circa 4000 de paturi de îngrijiri paliative. În momentul de față avem 3300, dintre care 3000 sunt în contract cu Casele de Asigurări de Sănătate. Iar raportul privat-public este 2 la 1. Privat neînsemnând neapărat operatori privați, ci fundații, asociații”.
Ioana Ene Dogioiu: Acum este bătaie pe un loc la paliație. V-ar ajunge această suplimentare de care spuneți?
Alexandru Rafila: „Este o evaluare care s-a făcut. Noi am avut un proiect, se numește PAL-PLAN și este o evaluare făcută la nivel național, apropo de nevoia de servicii de paliație. Este solicitarea foarte mare pentru că până acum abia această ordonanță ne-a dat această posibilitate.
Nu se puteau încheia servicii de îngrijire paliative la domiciliu. Trebuie create echipe la spitale care se pot deplasa la domiciliul pacientului – asta ar degreva foarte mult spitalele, ar ajuta și familiile foarte mult. E un proiect pe care l-am găsit blocat total, am reușit să-l finalizăm la 31 decembrie 2023.
Am mai făcut un lucru, împreună cu Casa de Asigurări de Sănătate poate, care poate să schimbe radical: am scos paturile de paliație din numărul total de paturi acceptate să încheie contract cu casa. Adică dacă la nivel național avem, să zicem, 100 de mii de paturi și nu putem să creștem peste numărul acesta la nivel național, ce este paliația este în afară și există foarte mult interes.
Biserica Ortodoxă, Biserica Catolică, cultele neoprotestante – toate dezvoltă centre de paliație de foarte bună calitate. Și mă bucur, pentru că asta ține de o responsabilitate socială a bisericilor”.
Alexandru Rafila: Inventarierea și aprobările nu durează mult. Problema este a personalului
Alexandru Rafila: „Aș vrea să discutăm despre un proiect la care ne-am gândit și pentru care o să avem și resurse: să identificăm spații în spitalele de urgență încât să putem avea în aceste spații paturi de paliație dedicate pacienților aflați în stadii terminale. Paliația nu înseamnă neapărat pacient în stare terminală, e un pacient care are o boală incurabilă și are nevoie de terapia durerii”.
Ioana ene Dogioiu: Care ar fi orizontul de timp pentru ca aceste proiecte ale dumneavoastră să devină realitate?
Alexandru Rafila: „Inventarierea nu o să fie chiar așa o mare problemă, putem să o facem într-o lună, două luni. Spitalele trebuie să facă solicitare de modificare a structurii – pe care tot așa, o aprobăm noi, nu o să fie o problemă. Amenajarea o să dureze câteva luni, nu asta este problema. Problema este a personalului care să facă acest lucru.
Acum aș vrea să legăm puțin de ceea ce s-a întâmplat la Pantelimon – emoția aceasta publică, care a fost justificată. Pentru că grozăvia faptelor, cel puțin din ce a prezentat Parchetul public în momentul respectiv și pe surse era de neimaginat, și o să vedem care este realitatea până la urmă. Creează o presiune asupra tinerilor medici, mai ales, care aleg să lucreze în altă parte, să lucreze în zone mai puțin expuse”.
Ioana Ene Dogioiu: Și care spun că nu sunt apărați de protocoale precise, cum sunt, de exemplu, în Statele Unite. De exemplu, îmi spunea profesorul Dan de la Spitalul Colentina că după știința domniei sale administrarea de noradrenalină nu beneficiază de un protocol, nu se face conform unui protocol.
Alexandru Rafila: „Nu se face conform unui protocol, dar există o recomandare. Orice medicament are un RCP și acolo se scrie cum se administrează, când se administrează și la cine se administrează. Adică nu trebuie să mergem nici… Toate protocoalele acestea sunt orientative. Până la urmă, decizia este a medicului. Pot să adaptezi dacă vrei protocolul. Nu poți să negi medicului dreptul de a avea o decizie în ceea ce privește un anumit pacient. Chiar dacă există un protocol, protocolul este… Ghidurile sunt foarte orientative, protocoalele sunt mai puțin orientative, mai riguroase, dar nu sunt nici ele duse la extrem”.
Urmărește aici întreaga emisiune „Piața Victoriei”
Sursa foto: Shutterstock
