Achiziția de vaccinuri este doar una dintre chestiunile discutabile ale gestionării pandemiei de coronavirus. Întrebat dacă ar fi necesară o analiză serioasă și obiectivă a felului în care a fost gestionată pandemia la nivelul României, Alexandru Rafila – ministrul Sănătății – a spus la Europa FM că: „Noi avem o problemă în România, veche, nu de acum, legată de asumare. Este utilă o astfel de analiză dacă vor fi oameni capabili să-și asume, inclusiv eu, poziții sau decizii care nu au fost potrivite, dar să și le asume public. Dacă analizăm de dragul analizei, nu știu ce efect va avea. O să vedem aceleași persoane care nu-și asumă nimic și cred că sunt perfecți”.
„Eu cred că avem multe lucruri de învățat. Eu am mai participat inclusiv la scrierea unui articol științific în această perioadă – legat de partea de decese, de exemplu. Ne preocupă acest lucru și trebuie să vedem, pe viitor, cum acționăm ca să limităm efectele pentru că limitarea efectelor trebuie să aibă în vedere trei elemente:
- Să reduci suferința și decesele;
- Să reduci impactul social;
- Partea economică.
Dacă am face o analiză serioasă, ar exista un grup de lucru independent – eu pot să-l inițiez, dar nu ar trebui să-l fac eu pentru că eu poate sunt subiectiv și ar trebui să fie un soi de expertiză, poate să fie și oameni din alte țări. Iar cei care au mai greșit în timpul pandemiei sau au greșit grav în timpul pandemiei nu trebuie condamnați, dar ei trebuie să recunoască și să-și asume lucrul acesta și să aibă grijă ca în activitate lor ulterioară să evite aceste lucruri”, a explicat Alexandru Rafila.
„Cred că deciziile discreționare care sunt bazate pe foarte multă demagogie sau pe jumătăți de adevăr pentru că de foarte multe ori au fost utilizate, care fundamentează, între ghilimele, anumite decizii nu cred că sunt sănătoase pentru că scad încrederea populației în clasa politică și zona de administrație și lucrul acesta este îngrijorător inclusiv în zona de sănătate”, a mai spus ministrul sănătății la Europa FM.
Ioana Ene Dogioiu: Au existat decizii discreționare, bazate pe jumătăți de realitate?
Alexandru Rafila: „Dacă am făcut mențiunea, au existat, dar eu sunt subiect și aceste lucruri trebuie să le stabilească cineva… […] Eu am gestionat valurile 5 și 6. Nu vreau să fiu subiectiv și cred că este corect ca acest lucru să fie judecat”.
„Pot să inițiez așa ceva, dar trebuie să fie o decizie care trebuie să fie asumată la nivelul Guvernului României pentru că nu sunt studii de caz pe care le face Ministerul Sănătății pentru că implicațiile sunt multiple, nu sunt doar în domeniul sanitar”, a mai spus Alexandru Rafila.
Urmărește aici întreaga emisiune „Piața Victoriei”:
Sursa foto: Europa FM