Ministrul Sănătății, Victor Costache, spune că pacienta care a ars pe masa de operație de la Floreasca nu era alergică la iod, așa cum a anunțat inițial medicul Mircea Beuran.
Intervenția a fost făcută de un medic rezident, un nou control urmând să fie făcut la spital, informează Mediafax.
Victor Costache a prezentat rezultatele Corpului de Control al MS, cu privire la cazul unei femei care a luat foc în timpul unei intervenții chirurgicale, la Spitalul Floreasca.
„S-a diagnosticat greșit alergia la iod. Nu este niciun element care să indice alergia la iod a pacientei. În ambele intervenții a fost folosit o substanță pe bază de etanol, cu risc combustional major”, a explicat demnitarul.
Conform sursei citate, în raport apar și alte nereguli în cazul de la Floreasca. Operația a fost făcută de un medic rezident, deși în spital erau de gardă mai mai mulți medici primari, care ar fi putut asista la intervenție.
„Niciunul din medicii aflați în echipa operatorie nu se afla în echipa de gardă. S-a intervenit la 9 dimineața, iar în echipa operatorie s-a preferat să se intervină cu un medic rezident și apoi de un medic specialist, chemat de acasă, în loc de medicii primari care erau de gardă în spital”, a subliniat Costache.
Mai mult, conform sursei menționate, medicii rezidenți trebuie să fie supravegheați în timpul operațiilor, lucru care nu s-a întâmplat.
„M-a șocat întregul eveniment și faptul că s-a pierdut un pacient din cauza acestei erori, care pleacă de la abecedarul chirurgical. (…)Am retrimis corpul de control la Floreasca”, a adăugat Costache.
Între timp, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) va efectua un audit la Spitalul Floreasca, pentru a verifica modul în care sunt implementate noile proceduri și protocoale, după ce a fost suspendat procesul de acreditare a unității.
Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei a deschis un dosar penal de ucidere din culpă în acest caz.
Ministerul Sănătății a anunțat ieri că Mircea Beuran a fost demis de la șefia Secției de Chirurgie din Spitalul Floreasca, după ce cercetarea efectuată de conducerea unității arată femeia a ars din cauza unei erori umane a echipei operatorii. Medicii, asistentele și spitalul au primit amenzi de 30.000 lei.
Pe de alta parte, Minstrul Sănătății spune că este posibil ca situația femeii care a ars pe masa de operație să nu fie singulară, existând informația că un alt pacient a suferit arsuri în blocul operator, motiv pentru care continuă cercetările la Spitalul Floreasca.
„Continuăm să investigăm și rugăm toți pacienții care au suferit astfel de măsuri să ne semnaleze. Transmitem tuturor colegilor să nu mai folosească off lable biocide. Orice utilizare off lable a unui biocid, a unui instrument chirurgical poate da naștere la tragedii”, a explicat Costache, în conferința de presă organizată astăzi.
Întrebat dacă mai există un caz similar cu cel al femeii care a ars în blocul operator, Minstrul Sănătății a spus: „avem și noi aceeași informație. Investigăm în continuare. Pacientul este, evident, în viața și a fost un eveniment de mai mică dimensiune, dar nu vreau să speculez”.