Numărul asistenţilor medicali care le cer autorităţilor documente pentru a lucra în străinătate a scăzut mult după majorarea salariilor, susţine ministrul Sănătăţii.
Sorina Pintea a declarat pentru Europa FM că în primele luni ale anului, mai puţin de 500 de asistenţi au cerut documente, iar în acest moment, deficitul nu se mai justifică pentru că toate spitalele au resurse pentru a face angajări.
Vicepreşedintele Sindicatului Sanitas, Mircea Ciocan, spune că nu acelaşi trend se înregistrează la medici, care sunt în continuare nemulţumiţi de dotările din spitale şi încă pleacă din România.