Cel puțin 25 de spitale trebuie să fie modernizate sau construite de la zero prin Planul Național de Redresare și Reziliență, spune Alexandru Rafila. Ministrul Sănătății a prezentat și o listă cu indicatori care trebuie îndepliniți în procesul de modernizare. De pildă, este obligatoriu ca după modernizare, spitalele să își reducă considerabil consumul de energie.
„Noi trebuie să facem cel puțin 25 de obiective din această listă de 49. Ce indicatori trebuie îndepliniți, cel puțin 1500 de paturi trebuie să fie într-o clădire cu un consum energetic aproape de zero și cel puțin 1300 de paturi în clădiri NZEB plus care înseamnă să aibă un necesar de energie primară cu 20% mai mic decât cerința pentru clădirile al căror consum de energie este aproape egal de zero, deci niște clădiri verzi”, a spus Alexandru Rafila.
Bugetul pentru modernizarea unităților spitalicești este de 1,7 miliarde de euro
O parte din bani sunt destinați achiziționării de aparatură medicală nouă, iar o altă parte merge către construcția de spitale noi.
„Avem un buget de 1,7 miliarde de euro. 1,89 miliarde pentru infrastructura spitalicească nouă și 635 de milioane pentru echipamente și aparatură medicală. E o proporție corectă, cam 35%, reprezintă aparatura medicală din cadrul investiției într-o unitate spitalicească”, a mai spus Alexandru Rafila.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin