Adrian Nechita Oros a primit aviz pozitiv pentru portofoliul Agriculturii, în comisiile parlamentare reunite de specialitate.
Au fost 18 de voturi „pentru”, 6 „respingeri” şi 2 „abţineri”.
A treia şi ultima zi pentru audierea miniştrilor în comisiile reunite parlamentare este astăzi. Adrian Nechita este abia al patrulea ministru din Guvernul Orban 2 care a fost avizat favorabil în forurile legislative de specialitate, după Nicolae Ciucă la Apărare, Virgil Popescu la Economie şi Bogdan Aurescu la Externe.
Avizele comisiilor sunt consultative. Votul de învestire a Cabinetului Orban 2 în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului urmează să fie dat luni, 24 februarie, de la ora 16.00.
Avize negative în forurile legislative de specialitate au primit: Florin Cîţu – Finanţe, Marcel Vela – Interne, Costel Alexe – Mediu, Bogdan Gheorghiu – Cultură, Cătălin Predoiu – Justiţie, Ionuţ Stroe – Tineret şi Sport, Ion Ştefan – Dezvoltare şi Monica Anisie – Educaţie.
Astăzi mai sunt audiaţi ministrul Sănătăţii Victor Costache, ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloş, ministrul Muncii Violeta Alexandru şi ministrul Transporturilor Lucian Bode.