Confidenţialitate

Ministrul Popescu: Regulile, nerespectate la terase. N-are logică să deschidem restaurantele în interior

Ministrul Economiei a declarat că „nu are logică să deschidem restaurantele”, atât timp cât nu se respectă regulile nici măcar pe terase, unde riscul de transmitere a noului coronavirus este mai mic.

„Sper ca proprietarii de terase să înțeleagă necesitatea de a respecta pe teritoriul afacerii lor măsurile impuse de noi. Sunt convins că orice patron de terasă care vrea să își mențină businessul și vrea să aibă afacerea în continuare mergând, dacă impune aceste măsuri clienților care îi calcă pragul, atunci oamenii vor respecta aceste reguli.

Eu nu am o problemă din punct de vedere economic cu programul teraselor. Dacă regulile se respectă, nu cred că orarul este o problemă”, a spus, marți seara, la Digi 24, Virgil Popescu.

Ministrul Economiei a mai spus că au fost puse „la punct regulile care ar trebui să fie luate în considerare pentru deschiderea restaurantelor”.

„Din păcate, evoluția cazurilor nu mă face să fiu optimist în privința deschiderii în interior a restaurantelor. (…) Nu are logică să deschidem restaurantele în interior, în condițiile în care nu se respectă regulile în exterior, unde riscul de transmitere e mai greu de făcut. Nu facem decât să escaladăm evoluția cazurilor”, a mai spus sursa citată.