Confidenţialitate

Gabriel Oprea: Nu am avut nimic în plus față de ceilalți miniștri de Interne

Ministrul Internelor, Gabriel Oprea a depus mărturie la Parchet, ieri, în dosarul morţii tânărului poliţist din escorta sa. Asaltat cu întrebări de jurnalişti, Gabriel Oprea a insistat că – în acea seară – se afla “în timpul serviciului” şi că plecase de la o instituţie a statului.

Vicepremierul a omis să spună unde se îndrepta, pentru a şti dacă deplasarea era o urgenţă care să impună coloana oficială.

„Nu am avut nimic în plus față de ceilalți miniștri de Interne. Vreau să vă spun că de la începutul acestui an n-am avut nicio zi de concediu, am muncit de dimineață până seara”, a declarat Gabriel Oprea.

Întrebat dacă s-a deplasat cu coloană oficială de 1.500 de ori de la începutul acestui an, ministrul a răspuns că a avut „mai multe deplasări”, tot timpul pentru a-și face datoria. „Nu am încălcat legea în toată activitatea mea”, a adăugat Gabriel Oprea.

Două organizaţii neguvernamentale susţin că procurorii anticorupţie ar trebui să verifice dacă şeful Internelor a abuzat de funcţie.

Ieri, liberalul Corneliu Dobriţoiu l-a acuzat pe Gabriel Oprea că folosea elicopterele Armatei în interes politic, pe când era ministru al Apărării în guvernarea condusă de Emil Boc.