Operațiunea de recalculare a pensiilor, care va începe după intrarea în vigoare a noii legislaţii, va dura între un an şi doi, spune Raluca Turcan.
Anul acesta va începe procesul de recalculare a pensiilor prin evaluarea tuturor dosarelor de pensie. Declarația a fost făcută de ministrul Muncii, Raluca Turcan la B1.
Recalcularea pensiilor ar urma să se facă însă după modificarea Legii pensiilor iar pentru moment nu e clar dacă operațiunea ar putea fi gata înainte de luna septembrie.
În etapa legislativă ar trebui să fie stabilită formula prin care ar urma să se recalculeze pensiile, care ar trebui să fie bazată, după cum spune ministril Muncii, pe contributivitate şi echitate în sistemul de pensii.
La nivel național, sunt 5 milioane de dosare de pensii, 4,9 milioane aflate în plată, iar 200.000 de dosare intră lunar în plată cu noile pensionări.
Pentru recalcularea acestor pensii va fi necesară angajarea pe termen determinat a aproximativ 1.000 de persoane în Casele de Pensii, a mai explicat Raluca Turcan.
- Iulia Nagy