Confidenţialitate

Ministrul Muncii: Noi precizări privind Legea Salarizării Unitare

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat că prevederile legii salarizării unitare schimbă câteva principii folosite până acum.

Astfel, vor fi desființate clasele de salarizare, iar salarizarea va fi făcută ținându-se cont de funcții, grade și gradații.

La 1 ianuarie 2018, va crește salariul în sistemul medical. Angajații din acest domeniu sunt primii care vor beneficia de creștere salarială în totalitate. La ceilalți se va face gradual, în următorii 4 ani. Avem, de-asemenea, un fond de premiere de 5 % la dispoziția ordonatorului de credite, dar banii din acest fond nu vor fi folosiți decât în acord cu sindicatele.

Totodată, ordonatorii de credite vor avea un spor de 30 % , în care vor intra și voucerele de vacanță, dar și două norme de masă, ceea ce înseamnă 2 salarii minime pe economie.

Un capitol separat în Legea salarizării este dedicat indemnizațiilor demnitarilor, primarilor și viceprimarilor, care vor avea ca bază de calcul salariul mediu pe economie.

Ministrul Muncii a explicat că la toți ceilalți bugetari calculul se pornește de la salariul de bază, la care se adaugă sporurile, în timp ce demnitarii nu au salariu, ci indemnizație, iar aceasta nu cuprinde nici un fel de sporuri, nici măcar cel de vechime.

Potrivit Liel Olguța Vasilescu, până în 2021 se vor corecta toate inechitățile din sistemul de salarizare, dată după care salariile bugetarilor vor crește în mod egal, cu rata inflației.
Noua Lege a salarizării va fi adoptată cel târziu la 1 iulie.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.