2,7 milioane de români, adică peste jumătate dintre angajați, sunt plătiți cu salariul minim pe economie, anunță ministrul Muncii.
Audiată, la Parlament, cu ocazia dezbaterii bugetului pe acest an, Raluca Turcan aexplicat că 80 de mii dintre aceștia sunt angajați la stat.
De aceea, spune ministrul Muncii, odată cu refacerea legii salarizării bugetarilor, eliminarea unor sporuri va fi înlocuită cu majorarea salariului de bază pentru cei mai slab plătiți.
Pe de altă parte, tot în acest an, va începe și recalcularea pensiilor.
Primele 1.000 de dosare de pensii din cele peste 5 milioane au fost analizate, iar pensiile recalculate, anunță Ministrul Muncii.
Raluca Turcan a explicat că pentru recalcularea tuturor pensiilor, așa cum prevăd legile în vigoare, trebuie implementat la casele județene de pensii un nou soft.
Ministrul Muncii a explicat pentru Europa FM că acesta va fi făcut intern, de Casa Națională de Pensii.
În acest moment, mai puțin de 4 milioane de dosare sunt arhivate în format electronic.
Ministrul Muncii a explicat și care sunt acum, cele mai mici pensii în plată.
În ceea ce privește alocațiile, din nou, Parlamentul urmează să se pronunțe, după ce legea care prevedea dublarea lor, a fost contestată la CCR, iar actul normativ a fost întors în legislativ.