“Pentru că ieri au fost multe dezbateri (…) că la Măldărești s-ar fi putut depune, într-o perioadă anterioară, substanțe radioactive, vreau să liniștesc populația județului Vâlcea și cu precădere populația comunelor limitrofe (…) că determinările făcute de azi de dimineață cu unitatea mobilă trimisă de la București și cu echipamentul mobil care a putut să facă determinări pe radioactivitate, până la ora aceasta determinările făcute nu au înregistrat depășiri în domeniul radioactivității, asta însemnând că aceste determinări s-au făcut pe toată circumferința depozitului“, a declarat Grațiela Gabrilescu la Râmnicu Vâlcea, în cadrul unei conferințe de presă.
Ministrul a adăugat că nici la ceilalți indicatori de mediu nu se înregistrează depășiri care să pună în pericol sănătatea populației din zonă, în prezent nefiind luată în calcul varianta evacuării.
“În continuare, până la sfârșitul săptămânii, vom face această monitorizare a calității aerului, inclusiv monitorizare pe partea de radioactivitate, astfel încât să fim liniștiți că nu sunt depășiri ale limitelor maxime admise. (…) Transmit populației din Măldărești că nu este problema de a fi puși într-o situație în care sî fie evacuați sau să li se întâmple alte nenorociri“, a precizat Grațiela Gavrilescu.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vâlcea a aprobat, în urmă cu o zi, declararea stării de alertă în cazul incendiului de la depozitul de deșeuri din localitatea vâlceană Măldărești, unde pompierii acționează de mai mult de o săptămână pentru stingerea focului izbucnit în condiții încă neelucidate, potrivit AGERPRES.
Groapa de gunoi de la Măldărești a fost închisă la mijlocul lunii iulie, din cauza unor neconformități.
Instituțiile de protecția mediului au aplicat în ultimii ani mai multe amenzi administratorului depozitului de deșeuri.
În urmă cu nouă zile, un incendiu a izbucnit la groapa de gunoi din Măldărești, pompierii acționând permanent pentru stingerea lui, dar acțiunile pompierilor sunt dificile deoarece incendiul se manifestă mocnit, la straturile din adâncime, fiind întreținut de gazele degajate din degradarea deșeurilor menajere.