Confidenţialitate


Ministrul Justiției spune că Dosarul 10 august nu se termină aici: Să avem răbdare să vedem acea motivare | AUDIO


Ministrul Justiției spune că Dosarul 10 august nu se termină aici: Să avem răbdare să vedem acea motivare | AUDIO

Într-o conferință de presă, Stelian Ion face apel pentru așteptarea motivării decizie Tribunalului București prin care a fost respinsă cererea de redeschidere a dosarului  care îi viza pe foștii șefi ai Jandarmerie Române:

„Eu văd la acest moment, și dacă văd eu văd mai mulți oameni care lucrează în domeniul dreptului, văd că există remedii și, la acest moment, mi se pare prematur să vorbim despre CEDO. Eu îmi doresc să avem lumină în acest dosar, în România și nu la CEDO. Prea mult am solicitat CEDO și de prea multe ori, în opinia mea, am primit condamnări. Îmi doresc să găsim rezolvare în instanțele și în sistemul judiciar din România.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul Justiției spune că cercetările privind faptele petrecute pe 10 August 2018 vor continua:

„Să avem răbdare să vedem acea motivare, de aici vor decurge multe răspunsuri. Cert este că dosarul 10 august nu se termină aici, nu s-a pus punct acestui dosar. Din acea cauză aflată în cercetare la DIICOT, s-a disjuns o parte către secția parchetelor militare și acea parte își va urma cursul. Va trebui să se continue ancheta în acea parte referitoare în principal la interacțiunile jandarmilor subordonați, interacțiunile directe cu manifestanții.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Între timp, două asociații ale magistraților îl acuză pe președintele Klaus Iohannis de ”încercare de manipulare a opiniei publice” în cazul închiderii dosarului 10 August.

Joi, Consiliul Superior al Magistraturii a sezizat Inspecția Judiciară, după ce președintele, premierul, organizații neguvernamentale și politicieni au criticat faptul că o parte din dosarul „10 august” a rămas clasat.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…