Confidenţialitate

Ministrul Justiției, despre SIIJ: Această secţie este total ineficientă

Ministrul Justiție și-a reluat, vineri seara, argumentele care stau la baza propunerii pentru desființarea Secției Speciale pentru investigarea infracțiunilor comise de magistrați (SIIJ).

“De la bun început, a fost gândită în mod greşit. O singură secţie la nivelul întregii ţări nu avea cum să facă faţă posibilităţii de a analiza toate faptele care urmau să fie anchetate de această secţie. Au fost argumente de neînţeles la momentul anului 2017, cum că această secţie ar fi o garanţie suplimentară. S-a dovedit după 2 ani de zile, 3 ani de zile că nu s-a întâmplat aşa, nu au fost garanţii suplimentare pentru magistraţi. Dimpotrivă, a fost concepută ca o entitate care să ţintească anumite obiective, şi anume anumiţi magistraţi incomozi care au spus lucrurilor pe nume, care au criticat la un moment dat legile justiţiei, care au avut curajul să dea anumite soluţii faţă de anumiţi oameni influenţi politici sau nu numai. Şi atunci, văzând şi numărul mare de persoane anchetate care nu ajung în faţa acestei secţii, sunt aproape 6.000 de dosare în prezent care nu ajung să fie soluţionate pentru că această secţie este total ineficientă. Este foarte clar că trebuie luată această decizie. Eu m-aş fi aşteptat să nu surprindă pe nimeni, s-a discutat ani de zile despre această secţie şi despre ineficienţa ei şi despre lucrurile negative pe care le-a făcut. Erau persoane care urmau să candideze la funcţii importante, au fost chemate la Secţia specială tocmai pentru a li se opri această posibilitate; ulterior măsurile luate de Secţia specială au fost desfiinţate chiar de către instanţele judecătoreşti, au avut câte două rechizitorii în medie pe an ceea ce înseamnă, la nivelul întregii ţări, o ineficienţă, înseamnă că, de fapt, magistraţii nu ajung în faţa legii, şi asta e o problemă…”, a explicat Stelian Ion la TVR.

Ministrul a comentat și criticile unor magistrați la adresa Direcției Naționale Anticorupție.

“Este foarte grav atunci când magistraţii dau semnal că nu au încredere într-o instituţie care şi-a dovedit în timp eficienţa, în sensul în care au fost multe condamnări, inclusiv ale unor magistraţi, dar multe condamnări ale unor politicieni importanţi, care în instanţă, nu în altă parte, s-au dovedit vinovaţi. Şi atunci, să spui că există o categorie de cetăţean, respectiv judecătorii sau procurorii care nu ar trebui anchetaţi de DNA pentru că nu avem încredere de planul din stat, noi nu avem încredere în DNA, este o mare greşeală! Ce punem în discuţie aici, existenţa DNA, faptul că, punctual, una, două greşeli sau mai multe ori fi fost făcute? Vă spun, fiecare instituţie care acţionează în domeniul justiţiei, dar nu doar în domeniul justiţiei, dacă este analizată, şi trebuie să fie analizată, are anumite greşeli de-a lungul timpului. Trebuie analizate şi trebuie sancţionate, dar nu desfiinţăm total o instituţie care, repet, în raport cel puţin cu SIIJ-ul, e incomparabil, au avut rezultate, au avut activitate… Aici, vorbim de două rechizitorii pe an şi deja au început să ia achitări cei de la SIIJ, să obţină achitări, adică este o activitate dezastruoasă acolo”, a completat Stelian Ion.

“[Desființarea SIIJ] este o chestiune asumată în programul de guvernare. De aceea, am şi spus că nu ar fi trebuit să mire pe nimeni această măsură. Faptul că în discuţie, inclusiv în dezbaterea din cadrul CSM s-a pus problema unor garanţii, cerute de unii judecători şi procurori, nu foarte mulţi în opinia mea, fiind super-imunităţi, lucrul ăsta nu ar trebui să constituie un impediment pentru că putem rezolva problema SIIJ într-o primă variantă şi dacă vorbim de garanţii suplimentare putem discuta pe legile justiţiei care vor veni, la fel, în Parlament. Însă, să condiţionezi obţinerea de imunităţi suplimentare de desfiinţarea SIIJ e o greşeală şi un semnal foarte greşit pe care îl dă, în opinia mea, CSM. Noi spunem că imunităţi, inclusiv ale parlamentarilor, ar trebui înlăturate. Să fie păstrate doar imunităţile pentru votul acordat, pentru opiniile politice. În prezent, judecătorii beneficiază de o categorie de imunităţi pentru percheziţii, pentru reţineri şi arestări. Mai vor unii dintre judecători sau procurori – unii spun, nu majoritatea – alte imunităţi, care ar însemna să stea punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un magistrat în pixul unui om, respectiv procurorul general, oricare ar fi el, şi trimiterea în judecată, la fel, în decizia unui grup restrâns de persoane, o secţie din cadrul CSM”, a mai precizat ministrul.

Consiliul Superior al Magistraturii a avizat negativ, joi, propunerea desființării SIIJ.