Confidenţialitate

Ministrul Gheorghiu: Multe dintre clădirile de patrimoniu necesită o intervenţie promptă

La 44 de ani de la Marele Cutremur, ministrul Culturii susține că “multe dintre clădirile de patrimoniu ale României au nevoie de o intervenţie promptă şi este importantă prioritizarea lor”.

“Cutremurele nu ţin cont de ţară sau anotimp, iar ieri, la data de 3 martie 2021, un cutremur de 6,3 grade pe scara Richter ce a avut loc în Grecia ne-a reamintit acest fapt. Din păcate, nu realizăm mereu cât de importante sunt consolidarea şi restaurarea clădirilor monument istoric sau a clădirilor cu risc seismic. La nivelul Ministerul Culturii, prin Institutul Naţional al Patrimoniului, este derulat Programul Naţional de Restaurare (PNR), care presupune finanţarea intervenţiilor la monumentele istorice. 91 de obiective sunt acum incluse în acest program, iar în Bucureşti, patru se află în diferite stadii ale intervenţie (Casa Ienăchiţă Văcărescu, Casa Macca – Institutul de Arheologie ‘Vasile Pârvan’, Casa Zossima Demarat nr. 8, Casa de târgoveţ, Şerban Vodă nr. 33). Un oraş care s-a îngrijit de aproape 10 ani de patrimoniul construit este municipiul Oradea, unde 80% din imobile cu risc au fost deja reabilitate”, a scris, joi, Bogdan Gheorghiu pe Facebook.

Ministrul reaminteşte că au trecut 44 de ani de la cutremurul din 1977, care în cifre a însemnat 1.578 de vieţi curmate, din care 1.424 doar în Bucureşti, 11.000 de răniţi şi 35.000 de locuinţe distruse.

“Nu putem să nu ne întrebăm cum ar fi arătat viaţa culturală românească dacă nu ar fi plecat dintre noi personalităţi marcante precum actorul de teatru şi film Toma Caragiu, interpreta de muzică uşoară Doina Badea, regizorul de televiziune Alexandru Bocăneţ, poetul, prozatorul şi eseistul A. E. Baconski, poeta Daniela Caurea şi mulţi alţii. Cele 7,2 grade pe Richter şi 56 de secunde au însemnat şi distrugerea a 33 de clădiri din Bucureşti, bulevardul Magheru fiind una dintre arterele care şi-au schimbat înfăţişarea. Blocul Scala şi blocul Continental, cel cunoscut şi astăzi ca locul în care a murit Toma Caragiu, au fost distruse în totalitate, blocul Dunărea s-a prăbuşit pe jumătate, iar blocurile Wilson şi Casata au avut de suferit, clădirile de astăzi amintind vag de ce au fost cândva. Lângă hotelul Lido se afla un alt imobil grav afectat la cutremurul din 1977, blocul Simo, care a fost refăcut, dar şi acum poartă bulina roşie, fiind pe lista imobilelor cu risc seismic”, consideră Gheorghiu.

Ministrul îşi doreşte ca finanţarea restaurării clădirilor aflate pe Lista Monumentelor Istorice să poată fi finanţată prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

“Îmi doresc ca o gură de oxigen în ceea ce priveşte restaurarea şi reabilitarea clădirilor aflate în Lista Monumentelor Istorice să vină prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Mai mult, aşteptăm şi programul de restaurare generat de Primăria Capitalei”, a adăugat Bogdan Gheorghiu.