Confidenţialitate

Ministrul Gheorghiu, de Ziua Muzeelor: Împreună vom depăşi actuala situaţie

Ministrul Culturii a transmis un mesaj, luni, cu prilejul Zilei Internaţionale a Muzeelor, în care subliniază că provocările acestei perioade şi invită la vizitarea instituţiilor muzeele care redeschid în aceste zile.

“Ziua Internaţională a Muzeelor stă anul acesta sub semnul egalităţii, diversităţii şi incluziunii, dar şi solidarităţii, pentru că împreună trăim aceste provocări şi tot împreună vom depăşi această situaţie. Muzeele din întreaga lume nu au renunţat să îşi încânte publicul, chiar dacă au fost închise. Au beneficiat de tot ceea ce tehnologia digitală le-a pus la dispoziţie pentru a oferi oamenilor de pretutindeni vizionarea online a colecţiilor lor. Vă invit să vizitaţi muzeele care se vor deschide în această perioadă, să respectaţi regulile de siguranţă şi sănătate publică, aşa încât în scurt timp să ne putem bucura de cât mai multe astfel de locaţii culturale”, scrie Bogdan Gheorghiu pe pagina de Facebook a Ministerului Culturii.

Ziua Internaţională a Muzeelor se marchează anual din 1977, la iniţiativa Consiliului Internaţional al Muzeelor.

“Conform ICOM, Ziua Internaţională a Muzeelor a fost stabilită pentru a sensibiliza publicul cu privire la faptul că muzeele reprezintă un mijloc important de schimb cultural, de îmbogăţire a culturilor şi de dezvoltare a înţelegerii reciproce, a cooperării şi a păcii între popoare”, adaugă ministrul Bogdan Gheorghiu.