Ministrul de Finanțe al României – Tánczos Barna – a fost invitatul Ioanei Ene Dogioiu în emisiunea „Piața Victoriei” de joi seara. Despre indexarea pensiilor și a salariilor în 2025, ministrul de Finanțe a spus la Europa FM că „Limita, în momentul de față, este în Ordonanța de Urgență de Ajustări Multisectoriale din decembrie, unde s-a decis că pentru anul 2025 indexările de salarii și indexările de pensii sunt suspendate”. Tánczos Barna a vorbit și despre ajutorul punctual pentru pensiile mici de tipul one-off, un sprijin financiar care ar putea să fie oferit persoanelor în această situație eșalonat: „Domnul prim-ministru a spus că dânsul vrea ca aceste plăți să fie eșalonate, adică lunar din două în două luni. Detaliile nu sunt încă discutate” – a precizat ministrul de Finanțe la Europa FM.
Tánczos Barna, ministrul Finanțelor: „Românii sunt raționali și știu că țara se află într-o situație dificilă și nu se așteaptă ca de dragul unor majorări să ajungem într-o situație și mai complicată”
Tánczos Barna: „Sunt convins că românii sunt raționali și știu că țara se află într-o situație dificilă și nu se așteaptă ca de dragul unor majorări să ajungem într-o situație și mai complicată. De aceea, am luat decizia să amânăm indexările de salarii, să amânăm indexarea pensiilor ca să avem siguranța că ceea ce s-a întâmplat în noiembrie 2024…”.
Ioana Ene Dogioiu: Să le amânați până când? Că lucrurile sunt aici între dumneavoastră și domnul premier. Domnul premier tot trage mai aproape.
Tánczos Barna: „Domnul prim-ministru trebuie să caute soluții tot timpul. Și este normal ca dânsul să vrea să ofere mai mult, iar eu – ca ministru al Finanțelor – trebuie să-i spun unde este limita și până unde se poate”.
Ioana Ene Dogioiu: Unde este?
Tánczos Barna, ministrul Finanțelor: „Pentru anul 2025 indexările de salarii și indexările de pensii sunt suspendate”
Tánczos Barna: „Limita, în momentul de față, este în Ordonanța de Urgență de Ajustări Multisectoriale din decembrie, unde s-a decis că pentru anul 2025 indexările de salarii și indexările de pensii sunt suspendate”.
Ioana Ene Dogioiu: Deci, nu se fac.
Tánczos Barna: „2025 nu se fac, nu sunt bugetate. Avem acest one-off pentru pensiile mici – este un ajutor eșalonat pentru cei care au cele mai mici pensii. Nivelul o să fie discutat cu Ministerul de Resort, cu Ministerul Muncii. Sumele vor fi discutate cu Ministerul Muncii, vor fi bugetate la nivelul anului acesta. Dar este, încă o dată, doar un ajutor punctual pentru cei care au cele mai mici venituri. Este, practic, un suport social”.
Ioana Ene Dogioiu: Care se va primi lunar? Se va primi o singură dată?
Tánczos Barna: „Domnul prim-ministru a spus că dânsul vrea ca aceste plăți să fie eșalonate, adică lunar din două în două luni. Detaliile nu sunt încă discutate. Dar încă o dată: în afară de acest ajutor punctual nu există alt spațiu fiscal în 2025. Ar fi o iresponsabilitate foarte mare să promitem ceva ce nu se poate face. Ar fi iresponsabilitate și mai mare să ne asumăm cheltuieli care pur și simplu duc țara într-o direcție total greșită”.
Sursa foto: Europa FM