Confidenţialitate

Ministrul Finanțelor, despre OUG 114: A creat probleme în economie

În următoarele zile, guvernul va prezenta o soluţie pentru controversata ordonanţă 114/2018, care a suprataxat mediul de afaceri.

Statul a încasat “mai puţin decât trebuia” în urma aplicării acestui bir, a declarat, joi seara, la Digi 24, ministrul Finanţelor.

“De exemplu, la taxa bancară nu am încasat ce era estimat acolo, şi mai mult a creat probeleme. A încasat ceva, dar nu ce era în buget (…) Problema este alta cu OUG 114. A creat probleme în economie şi scăderea creşterii economice de la 5,5% la 4% se datorează în mare parte acestei ordonanţe, pentru că a pus frână foarte multor sectoare din economie. În acelaşi timp din cauza OUG 114 nu s-au făcut licitaţiile pentru 5G şi sunt două miliarde de lei la buget care nu am mai venit”, a subliniat Florin Cîţu.

Potrivit lui, a existat şi o neîncredere, pentru că ordonanța “a venit peste noapte”.

“Ţineţi minte ce s-a întâmplat atunci cu moneda naţională, ce s-a întâmplat după acea cu dobânzile şi a fost foarte greu să corectăm. Banca Naţională a trebuit să intervină atunci cu foarte mulţi bani, câteva miliarde de euro, să stopeze deprecierea şi după aceea s-a perpetuat. Tot timpul a rămas un pericol OUG 114 şi în acelaşi timp cu frica că de fiecare dată când vorbeşte ministrul Finanţelor Publice din Guvernul PSD vine şi ne mai dă o OUG 114. Lumea avea o frică de ai vedea public pe aceşti oameni”, a mai spus şeful Finanţelor.

Adoptată la 29 decembrie 2018 de guvernarea PSD-ALDE, ordonanţa de urgenţă a instituit taxe noi pe cifra de afaceri pentru sectorul energetic şi telecom, precum şi taxe pe activele din sistemul bancar, amintește Agerpres.

Potrivit documentului, în sectorul telecom, companiile plăteau o contribuţie de 3% din cifra de afaceri, faţă de 0,4% anterior