Chiar dacă șeful Guvernului consideră că manualul de educație fizică este o glumă, ministrul Educației, Liviu Pop spune că acest manual este deja aprobat.
Școlile îl pot comanda, deoarece nu au existat contestații – a anunțat Liviu Pop, prezent la Alba Iulia, la o conferință internațională de matematică.
Ministrul Educației, Liviu Pop, spune că elevii nu vor da lucrări de control la educație fizică, dar manualul este necesar deoarece conține informații utile atât pentru elevi și profesori, cât și pentru părinți. Ministrul spune că este important să facem sport timp de 30 de minute pe zi, dar la fel de important este să știm cum să facem mișcare, Cum manualul este aprobat de Ministerul Educației, școlile îl pot comanda deja – a precizat Liviu Pop.
Ministrul Educației a ținut să le răspundă și celor care l-au acuzat că odată cu introducerea noului manual, ghiozdanele vor fi și mai grele. Liviu Pop susține că elevii nici măcar nu vor fi obligați să vină cu manualul de educației fizică la școală, deoarece îl pot consulta și în varianta electronică. În opinia ministrului Liviu Pop, greutatea enormă a ghiozdanului nu ar fi dată de manuale, ci de auxiliare.
‘’Un manual cântăreşte, în medie, 200 de grame. Un elev are cel mult cinci ore pe zi, mă refer la clasa a V-a. 5 ori 200 de grame înseamnă un kilogram” a spus Ministrul Educaţiei, Liviu Pop care a recomandat ca pentru noul an școlar să existe manuale auxiliare un pic mai ușoare.
La întrebarea dacă elevii vor avea pe bănci, la începutul noului an școlar toate manualele necesare, ministrul Educației a răspuns: ‘’Toate manualele din trunchiul comun sper să le avem.’’