Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, va semna luni un ordin prin care obligă cadrele didactice să limiteze temele pentru acasă pe care le dau elevilor.
Asta după ce nenumărate comunități de părinți se plâng de ani întregi că învățătorii și profesorii le dau copiilor teme care îi obligă să muncească chiar și câte 4,5 ore după orele de școală.
Ministrul Educației spune că deși cadrele didactice ar trebui să știe că elevii, mai ales cei mici, nu au capacitatea psihologică și biologică de a munci ore întregi după școală, ele continuă să ignore acest fapt.
Așa că va da un ordin. Prima obligație: la clasa pregătitoare nu se dau teme.
“Dacă nu se înţelege chestia asta dintr-o pedagogie naturală, pe care ar trebui să o respirăm în mod firesc, atunci legiuitorul, în cazul de faţă ministrul Educaţiei, dă un ordin, prin care spune, de pildă, că la învăţământul primar, la clasa pregătitoare sau clasa zero, nu se dau teme acasă”, a spus ministrul în cadrul sesiunii online ”De vorbă cu Ministrul tău”, iniţiată de Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic.
Mai mult, ministrul Educației le recomandă cadrelor didactice să urmărească ce se întâmplă în țări precum Finlanda și Germania unde elevii rezolvă temele suplimentare în timpul orelor petrecute la școală, alături de profesori.
Nu în ultimul rând, Ministrul Educației spune că profesorii ar trebui să se abțină și de la a le da elevilor teme pentru vacanță, perioadă destinată, la fel ca și în cazul adulților, relaxării.