Elevii vor avea gratuitate la transportul în comun, inclusiv feroviar, anunță ministrul Educației. La fel și cei care fac naveta la o altă școală față de cea de domiciliu. Măsura a fost adoptată prin hotărâre de guvern, mai spune Ligia Deca.
„Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat sau autorizat, inclusiv cei înmatriculaţi în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar înscrise în registrul special al unităţilor de învăţământ preuniversitar care funcţionează după un curriculum străin, beneficiază de gratuitate la serviciile publice de transport public local, inclusiv metropolitan şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar, pentru toate categoriile de trenuri, clasa a doua, pentru tot parcursul anului şcolar.
Au fost stabilite facilităţi suplimentare la transportul elevilor faţă de ceea ce a fost până acum. S-a introdus o nouă categorie de beneficiari la gratuitate, şi anume elevii din şcolile înscrise în registrul special al unităţilor de învăţământ preuniversitar care funcţionează după un curriculum străin.
De asemenea, s-a prevăzut faptul că elevii din învăţământul preuniversitar care locuiesc şi sau învaţă în judeţul Ilfov beneficiază de gratuitate la transportul cu metroul.”
Și în cazul transportului privat inter – urban transportul va fi decontata prin sume forfetare, mai spune ministrul Educatiei.
Cât privește transportul studenților, ministrul anunță că reducerea pe calea ferată va fi de 90 la sută și crește și vârsta studenților care pot beneficia de această facilitate. Reducerea se acordă doar pentru transportul la clasa a II-a.
„Principalele modificări faţă de sistemul actual: în primul rând, creşte procentul de acoperire a abonamentelor sau biletelor – reducere de 90%, faţă de 50%, cât era anterior, pentru toate categoriile de trenuri clasa a II-a, pentru studenţii români înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate şi din Academia Română. Se majorează şi vârsta până la care se acordă aceste facilităţi, până la 30 de ani.
Pentru studenţii cu unul sau ambii părinţi decedaţi, precum şi pentru aceia proveniţi din centrele de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă substitutivă sau la asistent maternal, aceştia beneficiază pe teritoriul României de gratuitate, la toate categoriile de trenuri, la transportul feroviar intern clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.”
Sursa foto: Inquam Photos / George Calin