Avocatul italianului – care a pretins că este medic britanic – susține că Matteo Politi are studii medicale şi că diploma i-a fost recunoscută de Ministerul Educaţiei.
Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, declară că va investiga aceste informații, însă subliniază că echivalarea diplomei nu înseamnă că bărbatul putea profesa ca medic.
”Nu am văzut echivalarea pe care ministerul a dat-o anii trecuți, nu este o chestiune de o lună sau de două, ci o perioadă mai îndelungată. Trebuie să analizeze echivalarea, să văd în ce măsură echivalarea corespunde studiilor pe care acest cetățean le-a avut și puteau conform rigorilor echivalării fi recunoscute în România. Dar recunoașterea diplomei nu înseamnă și intrarea în profesie. Cred că trebuie să privim diferențiat lucrurile. Dacă ministerul a greșit, cine a greșit, fără îndoială trebui să recunoască și să primească sancțiunea corespunzătoare dar dacă ministerul a făcut doar recunoașterea diplomei pot să spun cu certitudine că ministerul nu poate da intrarea în profesie pentru medicină, pentru doctori, în special. Poate să recunoască doar diploma”, a spus Andronescu.
Falsul chirurg italian a fost reținut miercuri seară pentru 24 de ore, după ce a fost audiat de către polițiștii Secției 4 din Capitală. Acesta este suspect pentru înșelăciune și e vizat de ancheta in rem privind exercitarea fără drept a unei profesii.