Confidenţialitate

Ministrul Educaţiei cere să îi fie verificată teza de doctorat

Ministrul Educaţiei a sesizat Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară cu solicitarea de analiză/verificare a conformităţii propriei teze de doctorat, inclusiv prin raportare la analiza întregii sale activităţi ştiinţifice “aşa cum este prezentată în lista cu lucrări ştiinţifice disponibilă public” pe site-ul instituţiei de învăţământ superior.

“Considerând că un decident responsabil nu poate promova decizii pe care nu le poate susţine prin exemplul personal, vineri, 13 august, am sesizat Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti cu solicitarea de analiză/verificare a conformităţii propriei teze de doctorat (susţinută acum 21 de ani în cadrul USAMV Bucureşti), inclusiv prin raportare la analiza întregii activităţi ştiinţifice (începând cu anul 1988/anul III de facultate), aşa cum este prezentată în lista de lucrări ştiinţifice, disponibilă public pe site-ul usamv.ro. De asemenea, am solicitat ca USAMV Bucureşti să continue demersul prin transmiterea tezei de doctorat către CNATDCU, în aşa fel încât să fie posibilă analiza şi la acest nivel de către experţii CNATDCU din comisia de specialitate. Am iniţiat acest demers având în vedere faptul că asumarea răspunderii este un principiu de la care nu se poate deroga, în speranţa că exemplul va fi preluat şi de către alţi lideri din domeniul învăţământului superior, de “personaje cheie” în educaţie şi de promotori ai integrităţii academice”, a declarat, duminică, Sorin Cîmpeanu.

Ministrul a ținut să precizeze că respectarea normelor de etică profesională a fost “un principiu pe care l-a susţinut continuu în cei 30 de ani de activitate academică.

“În acelaşi timp, îmi exprim speranţa că solicitarea pe care am adresat-o CNATDCU cu privire la realizarea unei strategii de prevenire şi combatere a plagiatului va fi onorată cât se poate de curând, în aşa fel încât în această toamnă să putem promova această strategie susţinută prin forţa legală necesară”, a adăugat el.

Ministrul a amintit, totodată, că a solicitat universităţilor “să se concentreze” pe verificarea, prevenirea şi combaterea “abaterilor de la standardele de etică şi integritate academică”, inclusiv prin iniţierea unui proces de verificare din perspectiva conformităţii, prin analiza tezelor de doctorat susţinute în cadrul fiecărei instituţii organizatoare de studii universitare de doctorat.

Sprin Cîmpeanu a precizat că, în acest sens, instituția pe care o conduce va acorda din acest an “o finanţare substanţială” pentru susţinerea procesului de prevenire şi combatere a fenomenului de plagiat.

“Intenţionăm ca finanţarea procesului de susţinere a eticii şi integrităţii academice să se facă anul acesta, pentru prima dată, într-un cuantum semnificativ de 25 milioane lei (doar pentru ultimul trimestru). Finanţarea va fi continuată în anii următori, inclusiv prin susţinerea digitalizării proceselor din educaţie. Este nevoie de un efort comun pentru a clarifica aceste aspecte care umbresc de prea mult timp prestigiul şi realizările sistemului românesc de învăţământ superior. Acelaşi nivel de importanţă îl au măsurile care trebuie adoptate pentru redresarea unui sistem de învăţământ greu şi îndelung încercat, aproape învins de inerţie şi de prea multe politici educaţionale de suprafaţă. Trebuie să recunoaştem că este momentul să schimbăm, până nu este prea târziu”, a precizat șeful Educaţiei.