Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a semnat ordinele prin care Petre Tobă, fostul ministru de Interne, și Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari, rămân fără titlul de doctor.
Ordinele au fost semnate miercuri, a precizat ministrul.
“Ieri am semnat ordinele de retragere a titlurilor de doctor a domnilor Petre Tobă și Florentin Pandele. Mai departe, e treaba domniilor lor ce vor face, dacă vor contesta în instanță decizia CNATDCU sau nu”, a spus ministrul citat de Mediafax.
Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare – CNATDCU – a decis în 12 octombrie că fostul ministru Petre Tobă şi primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, au plagiat în lucrările de doctorat.
CNATDCU a propus atunci retragerea lucrărilor de doctorat.
Petre Tobă a fost acuzat că a copiat din diverse lucrări peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei sale de doctorat “Poliția Română – Forță de stabilitate și securitate. Optimizarea managementului cooperării internaționale în vederea combaterii amenințărilor neconvenționale”.
Nemulțumit de verdict, Petre Tobă a depus o plângere la Parchetul General împotriva membrilor CNATDCU care au votat retragerea titlului după ce au stabilit că e vorba de un plagiat masiv.
Și în cazul lui Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari, scandalul a pornit de la o anchetă realizată de PressOne. Jurnalista Emilia Șercan susținea că peste o treime din teza sa de doctorat în Ştiinţe Militare “România și noile provocări generate de integrarea europeană” este copiată din alte surse. Verdictul a fost confirmat de CNATDCU.